Nou-promovată în Liga 3, Performanţa Ighiu este surpriza sezonului în seria a patra a competiţiei, având şanse reale de a accede în eşalonul secund la finalul actualei ediţii de campionat. Formaţia antrenată de Adorian Himcinschi nu doar că a recuperat diferenţa de şase puncte faţă de ASU Poli, ce se înregistra la mijlocul sezonului, ci chiar a depăşit formaţia timişoreană cu un punct, dar având un meci mai mult disputat.

Astfel că în Vinerea Mare, pe terenul echipei de pe Bega, vom asista la derby-ul primelor două clasate, care poate aduce Performanţa cu un pas mai aproape de o promovare istorică.

Golgeterul Ligii 3 evoluează la Performanţa

Format ca fotbalist la Timişoara, Adorian Himcinschi se întoarce în Banat cu gândul că poate realiza cea mai mare performanţă a carierei de antrenor. Realizările ighienilor în acest sezon sunt remarcabile: Romică David (foto, în galben), cu 20 de reuşite, este golgheterul Ligii 3, ighienii fiind primii din serie în privinţa punctelor externe (23), cu cea mai bună defensivă din seria a patra (13 goluri primite) şi cea mai prolifică ofensivă (45 de goluri înscrise, la egalitate cu Metalurgistul Cugir).

“Această clasare este rodul seriozităţii şi a muncii depuse. Dar ceea ce am realizat până în prezent nu ar reprezenta nimic dacă nu ne vom continua ascensiunea. Ne aşteptam să fim sus, dar trebuie să continuăm pe aceeaşi linie pentru ca la final să ne mândrim că am realizat ceva notabil”, a declarat antrenorul Adorian Himcinschi, artizanul acestor rezultate de senzaţie ale debutantei.

Himcinschi: ”Acest derby este ca o sărbătoare pentru noi”

Antrenorul Performanţei ştie ce înseamnă pasiunea cu care suporterii trăiesc fotbalul în Banat, ca şi jucător petrecându-şi 16 ani în vestul ţării. Antrenat de tatăl lui Sorin Brîndescu la Banatul Timişoara, Adorian Himcinschi a fost coleg la CFR Timişoara cu actualul ”principal” al formaţiei de pe locul secund.

”Este o sărbătoare pentru noi că jucăm acest derby, meci în care se poate întâmpla orice. Am fost un deceniu şi jumătate în Timişoara, trăiesc un sentiment aparte că mă întorc acolo. N-ar trebui să existe o presiune suplimentară, locul întâi este onorabil pentru o echipă mică, precum Performanţa Ighiu, e nevoie însă să rămânem la fel ca şi până acum, realişti şi cu picioarele pe pământ”, a adăugat Himcinschi.

”Poli este o formă de viaţă”

În acest sezon, Performanţa a bifat trei victorii în descinderile din Banat, 3-0 la Giarmata, 3-1 la Lugoj şi 1-0 la Becicherecu Mic, dar îi va avea vineri în faţă pe ”alb-violeţi”, care n-au pierdut încă puncte pe propriul teren.

“În astfel de meciuri simţi că eşti fotbalist şi antrenor! Asemenea suporteri frenetici care se manifestă extraordinar în tribună îţi insuflă o anumită stare de spirit. Fanii «alb-violeţi» mănâncă fotbal pe pâine, pentru ei Poli este o formă de viaţă”, a mai spus Himcinschi, care laudă iubirea cu care este înconjurată ASU Poli Timişoara.

”Vrem să rămânem pe primul loc”

Chiar dacă se înfruntă primele două clasate, despărţite de un singur punct, iar în derby-ul nou-promovatelor valoarea punctelor este dublă, ”principalul” liderului crede că promovarea nu se va tranşa pe ”Ştiinţa”, în etapa de dinaintea Sărbătorilor Pascale.

”Noi ne-am dorit ca derby-ul să ne găsească cu şanse la promovare, pe primele locuri. Cu atât mai mult ne stimulează prima poziţie. Va fi un derby, între primele două clasate, nu se va decide acum promovarea,  dar, cu siguranţă rezultatul îşi va pune amprenta pe configuraţia clasamentului”, a menţionat Himcinschi, ce nu se poate baza pe Oniche şi Cornea – suspendaţi.

”Avem atuurile noastre, dar în acelaşi timp ne preocupă să anihilăm punctele forte ale adversarului, pe care le ştim foarte bine. Am muncit foarte mult să ajungem primii şi vrem să rămânem aici. Ne dorim în primul rând să nu pierdem la Timişoara”, a încheiat antrenorul albaiulian.

CLASAMENTUL SERIEI A IV-A DUPĂ 24 DE ETAPE

1. Performanța Ighiu 23 15 5 3 45 13 50
2. ASU Poli 22 16 1 5 44 20 49
3. Metalurgistul Cugir 22 14 3 5 45 25 45
4. Naţional Sebiş 23 12 4 7 30 23 40
5. FC Hunedoara 23 10 5 8 38 35 35
6. Cetate Deva 22 9 6 7 30 25 33
7. CSM Lugoj 22 10 2 10 26 24 32
8. Becicherecu Mic 22 9 4 9 33 29 31
9. Pandurii II 23 9 4 10 29 28 31
10. Măgura Cisnădie 22 8 5 9 23 30 29
11. CS Ineu 22 8 3 11 22 28 27
12. CS U Craiova II 22 6 3 13 24 34 21
13. ACSO Filiaşi 23 5 4 14 18 36 19
14. Minerul Motru 23 4 6 13 11 44 18
15. Millenium Giarmata 22 4 3 15 21 45 15

DAN HENEGAR