Sâmbătă şi duminică au avut ultimele partide din 2020 din cadrul eşalonului al treilea, prilej cu care s-a lămurit şi ultima necunoscută, campioana de iarnă a seriei 6.

Punctul de interes al reprogramărilor disputate sâmbătă şi duminică în Liga 3 a fost meciul dintre Unirea Bascov şi Sporting Roşiori, în care oaspeţii aveau o singură opţiune la dispoziţie pentru a-i fura Filiaşului de sub nas titlul de campioană de iarnă şi anume o victorie pe terenul argeşenilor.

Însă planul teleormănenilor a fost pus pe butuci de Alin Călin, atacantul de 19 ani al gazdelor, împrumutat de la CS Mioveni. Acesta a reuşit un hat-trick, aducând victoria echipei sale la scor de neprezentare.

În urma acestui rezultat, Sporting Roşiori a rămas pe locul trei în clasament, iar ACSO Filiaşi a devenit campioana de iarnă a seriei, cu un avans de un punct în faţa Vediţei Coloneşti MS, echipă ce a învins sâmbătă pe Petrolul Potcoava cu 3-1, Dalu reuşind o triplă.

Scorul reprogramărilor a fost realizat de ACSM Ceahlăul, care a trecut cu 5-0 de CSM Paşcani. Duelul ultimelor două clasate din seria 3 a fost adjudecat clar de Recolta Gheorghe Doja, scor 4-1 cu Olteniţa, ialomiţenii urcând cu acest prilej pe locul 8, după ce au depăşit-o în clasament pe Gloria Albeşti.

Singura victorie în deplasare a fost obţinută de Avântul Reghin, 3-1 cu Industria Galda, în timp ce Sportul Şimleu a cules un punct de la CSC Sânmartin, iar CSM Satu Mare a pierdut la Bistriţa, 1-2 cu Unu Fotbal Club Gloria.

Iată rezultatele şi marcatorii din meciurile reprogramate:

SERIA 1

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Paşcani 5-0 (2-0)
Marius Matei (22), Andrei Mateiciuc (33), Vlăduț Andreș (54, 62), Robert Vasile (83)

SERIA 3

ACS Recolta Gheorghe Doja – ACSM Olteniţa 4-1 (1-0)
Valentin Toma (10 – pen.), Ovidiu Stroie (72), George Cositoru (80), Cătălin Scurtu (90+3) / Răzvan Udrea (52)

SERIA 6

ACS Unirea Bascov – CS Sporting Roşiori 2008 3-0 (1-0) (foto)
Alin Călin (11, 59 – pen., 61)

ACS Vediţa Coloneşti M.S. – CSO Petrolul Potcoava 3-1 (1-0)
Robert Dalu (28, 90+1, 90+4) / Daniel Ţurlea (81)

SERIA 9

ACS Industria Galda – CSM Avântul Reghin 1-3 (1-1)
Tegbo Best (14) / Vlad Bujor (22, 85), Ovidiu Covaciu (55 – pen.)

SERIA 10

CSC Sânmartin – CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 1-1 (0-0)
Sergiu Pop (66) / Bogdan Ciaca (51)

ACS Unu Fotbal Club Gloria – CSM Satu Mare 2-1 (2-0)
Paul Potra (8), Sandu Bococi (35 – pen.) / Gabriel Cădar (55)

SCM Zalău – ACS CAO 1910 Oradea nu s-a disputat
Rezultatul meciului va fi omologat de Comisia de Disciplină şi Etică

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ