Grupările din judeţul Călăraşi au avut o zi de sâmbătă fructuoasă, reuşind să câştige ambele partide jucate în deplasare, la Ovidiu, respectiv Boldeşti. CSM Olteniţa (foto) a învins satelitul liderului Ligii I, FC Viitorul, cu 2-1, prin dubla lui Vasilescu, după ce gazdele au deschis scorul prin Măţan. Cu doar patru rezerve pe bancă, portarul Dur-Bozoancă, un junior născut în 2000 şi doi în 2001, constănţenii au avut în primul unsprezece jucători importanţi, unii dintre ei foşti sau actuali internaţionali de juniori, motiv pentru care victoria olteniţenilor este şi mai merituoasă.
Virgil Niţoi i-a adus Modelului prima victorie după cinci luni
Cu un nou antrenor pe bancă, în persoana lui Virgil Niţoi, ultima dată la Venus 1914 Bucureşti, Înainte Modelu a câştigat la scor duelul cu vecina de clasament Petrolistul Boldeşti. Tripla lui Vasile Bucă a înclinat balanţa în favoarea echipei din Călăraşi, care a obţinut prima victorie după cinci luni şi trei zile, precedenta fiind un 14-1 de pomină cu actuala retrasă Arsenal Malu. În urma acestui rezultat, Petrolistul Boldeşti a rămas singura echipă din serie care nu a câştigat cel puţin un punct în 2017.
Iată rezultatele etapei şi clasamentul seriei a doua:
31 martie, ora 15:00
Metaloglobus Bucureşti – Dinamo Bucureşti II 1-0 (1-0)
Valentin Ghenovici (44 – pen.)
AFC Astra II – Axiopolis Sport Cernavodă 1-2 (0-0)
Valentin Gheorghe (82) / Gheorghe Andrescu (50), Nicolae Moise (52)
Arsenal Malu – Unirea Slobozia 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur
1 aprilie, ora 17:00
Viitorul Domneşti – Delta Dobrogea Tulcea 5-1 (1-1)
Cosmin Novac (24, 78, 90), Vlad Bărbulescu (51), Alexandru Văduva (60 – pen.) / Claudiu Dragu (14)
Petrolistul Boldeşti – Înainte Modelu 2-5 (0-2)
Mihai Micu (59), Mihai Ene (85) / Vasile Bucă (15, 26, 65), Daniel Gheorghe (71), George Dobre (90+2)
CS Tunari – SC Popeşti Leordeni 1-1 (0-0)
Andrei Luca (65) / Mădălin Mustaţă (88)
Viitorul Constanţa II – CSM Olteniţa 1-2 (1-1)
Alexandru Măţan (6) / Alexandru Vasilescu (7, 80)
CLASAMENT
1. | FC Metaloglobus | 18 | 15 | 3 | 0 | 39-15 | 48 | ||
2. | CS Tunari | 18 | 9 | 6 | 3 | 25-20 | 33 | ||
3. | Viitorul Domneşti | 18 | 10 | 1 | 7 | 31-19 | 31 | ||
4. | AFC Unirea 04 Slobozia | 17 | 9 | 3 | 5 | 32-19 | 30 | ||
5. | FC Viitorul II | 17 | 8 | 3 | 6 | 33-22 | 27 | ||
6. | SC Popeşti Leordeni | 18 | 7 | 6 | 5 | 28-22 | 27 | ||
7. | AFC Astra II | 18 | 7 | 5 | 6 | 27-24 | 26 | ||
8. | Delta Dobrogea Tulcea | 18 | 8 | 3 | 7 | 35-35 | 25 | ||
9. | FC Dinamo II | 18 | 5 | 8 | 5 | 30-26 | 23 | ||
10. | Axiopolis Sport Cernavodă | 18 | 6 | 5 | 7 | 29-31 | 23 | ||
11. | CSM Olteniţa | 18 | 6 | 4 | 8 | 27-27 | 22 | ||
12. | Înainte Modelu | 18 | 4 | 6 | 8 | 42-40 | 18 | ||
13. | Petrolistul Boldești | 18 | 4 | 1 | 13 | 26-38 | 13 | ||
14. | Arsenal Malu | 18 | 0 | 0 | 18 | 10-76 | 0 |