18 etape a durat invincibilitatea celor de la Metaloglobus, liderul seriei a doua a eşalonului al treilea. Formaţia antrenată de Bogdan Vintilă a fost una dintre cele două echipe fără eşec în primele trei eşaloane ale sezonului 2016-2017, alături de SCM Piteşti. Din păcate pentru gruparea bucureşteană, punctul terminus a fost meciul de la Slobozia, pe terenul ocupantei locului patru înaintea acestei runde, Unirea.
Deşi a condus cu 1-0 prin golul lui Voican, Metaloglobus a terminat prima repriză la egalitate după autogolul lui Caramalău. Revirimentul gazdelor a continuat după pauză, Khalil, după o oră de joc şi Gherasim, în prelungirile meciului, stabilind scorul final la 3-1. După acest rezultat, Metaloglobus a rămas cu un avans de 12 puncte în faţa echipei din Slobozia, care a urcat pe locul secund în clasament, dar mai are de disputat o restanţă cu Viitorul II, astăzi, de la ora 17:00.
Eşecuri "afară" pentru toate echipele de pe podium
Nu doar Metaloglobus a pierdut toate punctele puse în joc în etapa cu numărul 19, ci şi celelalte două echipe de pe podium, CS Tunari şi Viitorul Domneşti. Ca o coincidenţă, primele trei clasate au fost învinse toate în deplasare, Tunariul la Modelu, iar Viitorul la Dinamo II.
Satelitul dinamoviştilor s-a impus cu 2-0, în timp ce călărăşenii au câştigat la limită, cu 2-1, fiind la al doilea meci consecutiv câştigat cu noul antrenor Virgil Niţoi. De menţionat că Tunariul a întrerupt, cu acest prilej, o serie de şapte meciuri consecutive fără eşec.
Iată rezultatele etapei şi clasamentul seriei a doua:
8 aprilie, ora 17:00
Dinamo Bucureşti II – Viitorul Domneşti 2-0 (2-0)
Daniel Popa (23), Liviu Gheorghe (39)
Delta Dobrogea Tulcea – Petrolistul Boldeşti 3-1 (2-0)
Alexandru Chebac (1), Silviu Moise (3), Andrei Apetrei (6) / Mihai Micu (8)
Înainte Modelu – CS Tunari 2-1 (1-1)
Victor Petre (16), Vasile Bucă (80) / Andrei Luca (17)
SC Popeşti Leordeni – AFC Astra II 2-3 (2-0)
Alexandru Mărgărit (18), Nicuşor Romanescu (29) / Romario Moise (64), Mădălin Răileanu (73 – pen.), Ionuţ Chişi (86)
Axiopolis Sport Cernavodă – Viitorul Constanţa II 3-3 (2-1)
Nicolae Moise (23), George Rusu (43), Ionuț Gheorghe (71 – pen.) / Virgil Ghiță (11), Claudiu Zamfirescu (67), Cristian Ene (88)
Unirea Slobozia – Metaloglobus Bucureşti 3-1 (1-1)
George Caramalău (37 – aut.), Marc Khalil (60), Adrian Gherasim (90+1) / Andrei Voican (16)
CSM Olteniţa – Arsenal Malu 3-0
Oaspeţii s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur
CLASAMENT
1. | FC Metaloglobus | 19 | 15 | 3 | 1 | 40-18 | 48 | ||
2. | AFC Unirea 04 Slobozia | 18 | 10 | 3 | 5 | 35-20 | 33 | ||
3. | CS Tunari | 19 | 9 | 6 | 4 | 26-22 | 33 | ||
4. | Viitorul Domneşti | 19 | 10 | 1 | 8 | 31-21 | 31 | ||
5. | AFC Astra II | 19 | 8 | 5 | 6 | 30-26 | 29 | ||
6. | FC Viitorul II | 18 | 8 | 4 | 6 | 36-25 | 28 | ||
7. | Delta Dobrogea Tulcea | 19 | 9 | 3 | 7 | 38-36 | 28 | ||
8. | SC Popeşti Leordeni | 19 | 7 | 6 | 6 | 30-25 | 27 | ||
9. | FC Dinamo II | 19 | 6 | 8 | 5 | 32-26 | 26 | ||
10. | CSM Olteniţa | 19 | 7 | 4 | 8 | 30-27 | 25 | ||
11. | Axiopolis Sport Cernavodă | 19 | 6 | 6 | 7 | 32-34 | 24 | ||
12. | Înainte Modelu | 19 | 5 | 6 | 8 | 44-41 | 21 | ||
13. | Petrolistul Boldești | 19 | 4 | 1 | 14 | 27-41 | 13 | ||
14. | Arsenal Malu | 19 | 0 | 0 | 19 | 10-79 | 0 |