Având ca obiectiv cel puțin o remiză, jucătorii pregătiți de Petre Grigoraș au câștigat cu 3-0 și au sărbătorit câștigarea seriei și promovarea împreună cu cei peste 3.000 de spectatori aflați pe stadionul Farul.
Federația Română de Fotbal a continuat tradiția începută în sezonul trecut, premiind câștigătoarele tuturor seriilor Ligii 3. Sâmbătă, 26 mai, nu doar jucătorii lui SSC Farul au primit medaliile și au ridicat trofeul de campioană.
O festivitate de premiere a avut loc atât la Ploiești, pentru campioana seriei a treia, ACS Petrolul 52, cât și la Petroșani, pentru campioana seriei a patra, ACS Șirineasa. Ambele echipe obținuseră deja matematic promovarea în Liga 2 Casa Pariurilor.
Au mai obținut promovarea din Liga 3 și Aerostar Bacău (seria 1) și FC Universitatea Cluj (seria 5).