Jucătorii U21 folosiți în sezonul regular al SuperLigii, ediția 2024-2025, au stabilit mai multe recorduri.
Este sezonul cu numărul 9 în care este valabilă Regula U21 în primul eșalon fotbalistic din România. În forma actuală, cluburile au obligativitatea de a avea în permanență pe teren un jucător eligibil pentru naționala U21 a României, adică născut începând cu 1 ianuarie 2002.
Analizând toate sezoanele de până acum, descoperim câteva recorduri doborâte în 2024-2025 de tinerii fotbaliști din SuperLigă:
- În premieră, am avut în fiecare etapă din sezonul regular cel puțin un gol U21. 30 de etape consecutive cu cel puțin un tânăr marcator român!
- Procentul golurilor marcate de fotbaliștii U21 este de 18,44%, cel mai mare din toate cele 9 sezoane în care a fost activă această regulă.
Sezon | Goluri U21 (%) |
2024/25 | 18,44 |
2023/24 | 10,62 |
2022/23 | 12,38 |
2021/22 | 13,26 |
2020/21 | 17,75 |
2019/20 | 16,88 |
2018/19 | 16,04 |
2017/18 | 13,32 |
2016/17 | 16,80 |
- La fel cum s-a mai întâmplat doar de două ori, avem 4 echipe care au cel puțin câte 10 goluri marcate de jucători U21. Dinamo mai are nevoie până la finalul sezonului de măcar două reușite U21 pentru o nouă premieră absolută!
Iată statisticile detaliate ale jucătorilor U21 după cele 30 de runde ale sezonului regular 2024-2025:
- 104 jucători U21 au evoluat până acum în SuperLigă, deja mai mulți decât în întreg sezonul trecut (102).
- 102 goluri au înscris aceștia în cele 30 de etape, adică 18,44% din totalul golurilor din SuperLigă. Recordul de goluri U21 este de 125, în ediția 2020-2021, când regula prevedea ca fiecare echipă să aibă câte doi tineri în formula de start.
- 3 hat-trick-uri s-au marcat în actualul sezon, toate 3 fiind reușite de jucători U21: Louis Munteanu – CFR Cluj (de două ori) și Ianis Stoica – Hermannstadt.
- 22 de jucători U21 au debutat în actualul sezon, cei mai mulți la Petrolul, Dinamo, UTA Arad și Universitatea Cluj (câte 4).
- Etapele 24 și 25 au fost cele în care au evoluat cei mai mulți tineri jucători (câte 45), iar în etapele 12 și 19 au înscris cel mai mult (câte 7 goluri).
- 9 jucători U21 au marcat în premieră în SuperLigă: Cîrjan (Dinamo), Dorobanțu, F. Ilie, Perianu și Vlăsceanu (Unirea Slobozia), Rădulescu și Tolea (Petrolul), El Sawy (Sepsi), C. Mihai (UTA Arad).
- Cluburile cu cei mai mulți jucători U21 folosiți:
- Farul Constanța – 12
- Dinamo, UTA Arad, Oțelul Galați – 9
- Petrolul – 8
- Echipele cu cele mai multe goluri U21:
- CFR Cluj – 21
- Universitatea Craiova, Hermannstadt – 11
- Universitatea Cluj – 10
- Topul marcatorilor U21:
- Louis Munteanu (CFR Cluj) – 19
- Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj) – 10
- Ianis Stoica (Hermannstadt) – 8
- Cătălin Cîrjan (Dinamo) – 7
- 16 echipe din 16 au avut cel puțin un gol U21 marcat până acum. În 4 din precedentele 8 sezoane au existat echipe care au încheiat campionatul fără niciun gol U21.