Prima ediţie a Interligii Naţionale, proiect inaugurat de Federaţia Română de Fotbal în anul 2015, a ajuns la final. Duminică, peste 200 de copii din Iaşi şi Botoşani cu vârste între 6 şi 10 ani şi-au dat întâlnire pe stadionul Emil Alxandrescu din Copou pentru ultima etapă din acest an, în cadrul regiunii Nord-Est. La final, cei mici şi antrenorii lor au fost premiaţi, fiecare primind câte o medalie şi o diplomă pentru participarea în primul sezon al Interligii.
Ultima etapă a regiunii Nord-Est de la Iaşi a reunit echipele CSMS Iaşi, Didi Junior Iaşi, Nordika Junior Iaşi, Pumas Iaşi şi FC Botoşani. Spre bucuria lor, copiii au avut ocazia să joace în premieră pe terenul mare din Copou, iar în tribune au asistat la meciuri sute de părinţi, bunici şi prieteni ai celor mici, atmosfera fiind extraordinară.
Competiţie foarte utilă pentru cei mici
Antrenorii echipelor participante au apreciat la unison utilitatea acestui. “Copiii au prea puţine competiţii şi meciuri, de aceea Interliga Naţională este foarte utilă. Le dă prilejul celor mici să se întâlnească cu adversari de la alte cluburi din multe judeţe. Faptul că se joacă pe un singur teren face din această competiţie una extrem de atractivă”, a declarat prof. Didi Florean, antrenorul clubului Didi Junior Iaşi. Acesta a fost completat de Laurenţiu Sârbu, antrenorul copiilor de la Nordika: “Copiii au rămas cu o amintire foarte frumoasă, iar prezenţa lor pe stadionul mare Emil Alexandrescu a fost de bun augur. De multe ori m-au întrebat când urmează să mai participe la Interligă, semn că le place şi se bucură de prezenţa în teren. Sper ca şi pe viitor să organizăm aceste etape”.
“Copiii au nevoie de jocuri, iar când sunt pe teren se bucură, se vede plăcerea de a juca. Acesta este şi scopul competiţiei, dovadă că nu primează rezultatele. Ultima etapă s-a jucat pe stadionul mare din Copou, un prilej şi pentru sute de părinţi şi prieteni ai copiilor de a asista la meciuri. A fost o atmosferă foarte frumoasă la meciuri, iar la final copiii s-au bucurat enorm de medaliile şi diplomele primite”, a adăugat şi antrenorul celor de la CSMS Iaşi, Mihai Drăgoi.
Interliga Națională, o competiție mixtă, dedicată atât băieților, cât și fetelor, cuprinde 4 categorii de vârstă și se desfășoară în format miniturnee. Fiecare partidă are două reprize de 15 minute, cu pauză de 5 minute, iar fiecare jucător din lot trebuie să evolueze cel puțin o repriză. Jocurile de la aceste categorii de vârstă nu sunt orientate spre rezultat, la final toți copiii fiind premiați.