Clubul de fotbal feminin Fair Play București a profitat de pauza competițională și a pornit la drum cu ”Caravana vacanței” prin comunele și satele țării în căutarea celor mai talentate fete.
Sâmbătă, 14 decembrie, junioarele U13 și U15 și-au dat întâlnire pe terenul de fotbal la Caracal, în județul Olt. 60 de fete din Scărișoara, Stoicănești, Vădăstrița, Grădinile împreună cu profesorii de sport s-au alăturat fetelor din Rahova și au participat într-o competiție care a adunat numeroși spectatori din zonă.
AFC Fair Play le-a oferit participantelor la eveniment cupe, diplome, mingi și echipamente sportive.
„A fost un eveniment reușit, iar pentru asta le mulțumesc tuturor participanților și celor care au contribuit. Am descoperit câteva fete talentate care pot face pasul spre performanțe. Vom continua prin acest proiect să aducem fotbalul feminin aproape de comunitățile din întreaga țară”, a declarat Ion Bărbăcioru.