Primul turneu regional al primei ediții din Cupa Satelor, competiție organizată de FRF pentru practicanții fotbalului Under 13 din satele și comunele României, s-a desfășurat duminică în comuna Socodor din Arad.
Cele patru câștigătoare ale fazei județene din Hunedoara, Arad, Caraș-Severin și Timiș s-au luptat aprig pentru un loc în faza finală la turneul regional găzduit de comuna arădeană Socodor. Sub privirile lui Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu, reprezentanții FRF, băieții și fetele din Banat și Crișana au început cu emoții și au terminat cu bucurie sărbătoarea fotbalistică.
Câștigătoarea detașată a fost echipa din Dumbrăvița, județul Timiș, care a câștigat toate cele trei partide disputate și care, în aplauzele celor trei președinți de Asociații Județene de Fotbal prezenți, Adrian Lucaci (Arad), Cristian Petrean (Hunedoara), Romeo Malac (Timiș), au primit cupa și recunoștința celor peste 200 de spectatori. Toate cele patru echipe au fost premiate însă, cu veste și mingi din partea FRF.
PRIMUL TURNEU REGIONAL CUPA SATELOR 2018/2019
Șimand (Arad) – Dumbrăvița (Timiș) 0-2
Slatina-Timiș (Caraș-Severin) – Teliucu Inferior (Hunedoara) 0-0
Teliucu Inferior – Dumbrăvița 0-5
Șimand – Slatina-Timiș 2-0
Teliucu Inferior – Șimand 0-4
Dumbrăvița – Slatina-Timiș 11-0
PREMII SPECIALE
Cel mai tehnic jucător – Robert Dulgher (Teliucu Inferior)
Cel mai promițător jucător – Dominic Cheța (Șimand)
Cea mai bună jucătoare – Anisia Bona (Slatina-Timiș)
Cel mai bun jucător – Patrick Paleacu (Dumbrăvița)
3 fete au jucat alături de băieți în turneul regional Cupa Speranțelor găzduit la Arad, impresionând asistența cu determinarea și calitățile lor