Turneul final al celei de-a doua ediţii a Campionatului Naţional Universitar de Fotbal 11 la 11 se desfăşoară la Cluj-Napoca, acolo unde ieri au avut loc meciurile contând pentru semifinalele competiţiei. Echipa Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu a fost prima câştigătoare a competiţiei, inaugurată anul trecut, atunci când finalele s-au disputat la Timişoara, formaţia gorjeană reprezentând onorabil România la Jocurile Universitare Europene din Croaţia, unde a ocupat locul 5, la prima participare.
Campioana a pierdut în semifinale
Anul acesta, Campionatul Naţional Universitar de Fotbal a avut parte de o fază preliminară, din care s-au calificat la turneul final patru echipe. Este vorba de campioana en-titre, UCB Târgu Jiu, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca şi Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
În prima semifinală, sibienii au reuşit să învingă echipa campioană la lovituri de departajare, după ce scorul a fost egal la finalul timpului regulamentar, 2-2. La penalty-uri, Universitatea "Lucian Blaga" a transformat patru dintre lovituri, în timp ce gorjenii au înscris doar de două ori, astfel că UCB Târgu Jiu va evolua în finala mică a turneului.
În cel de-al doilea meci disputat joi în Complexul Universitar Babeş-Bolyai, echipa universităţii clujene (foto, în albastru) s-a impus cu 4-0 în faţa studenţilor de la UNEFS, după ce la pauză tabela a arătat un scor alb.
Finala mare are loc pe Cluj Arena
Turneul de la Cluj-Napoca se încheie vineri, cu cele două finale. De la ora 10:00, UCB Târgu Jiu va da piept cu UNEFS, într-un meci pentru locurile 3-4, pentru ca la ora 12:30 să se dispute ultimul act al competiţiei, finala mare dintre "Lucian Blaga" Sibiu (roşu, jos) şi "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca.
De menţionat că formaţia clujeană (jos, în albastru) are în lot o serie de jucători legitimaţi la clubul Universitatea Cluj şi este finalista de anul trecut a competiţiei, fiind învinsă de Universitatea Constantin Brâncuşi cu scorul de 4-0.
Partida care va decide a doua campioană a României la fotbal universitar 11 la 11 va avea loc pe principalul stadion al oraşului, Cluj Arena. Învingătoarea va reprezenta ţara noastră la Jocurile Universitare Europene din Croaţia, care se vor disputa la Rijeka şi Zagreb, în perioada 11 – 20 iulie 2016.