Opt echipe s-au confruntat în perioada 9-11 iunie la ediţia a 21-a a turneului internaţional „Ten Brinke Bouw”, rezervat juniorulor Under 17, desfăşurat la Varsseveld. Un turneu la care în ediţiile trecute s-au remarcat jucători precum Arjen Robben, Urbi Emanuelson sau Christian Eriksen.
Cu orădeanul Ricardo Farcaş în primul unsprezece, Ajax Amsterdam a trecut în primul meci cu 3-0 de Region Team Varsseveld, echipa organizatoare, după care au a învins cu 2-1 pe Red Bul Brasil, iar în ultimul joc din grupă tot cu 2-1 de FC Nordsjaelland.
„Lăncierii” au câştigat grupa, iar în semifinale au dispus de ruşii de la Zenit Sankt Petersburg cu 3-1. În finală s-au întâlnit din nou cu danezii de la FC Nordsjaelland, pe care i-au mai învins o dată, de data aceasta cu 1-0. Ricardo Farcaş a evoluat în primele meciuri mijlocaş central, iar în semifinală şi finală a fost utilizat pe postul de fundaş stânga.
„A fost un turneu reușit, ultimul cu echipa under 17. Mă bucur că am câștigat încă un trofeu cu Ajax. A fost un sezon reușit din toate punctele de vedere, am câștigat tot ce se poate câștiga. De acum mă voi gândi și mă voi pregăti pentru sezonul viitor pentru că vreau sa câștig tot şi cu echipa under 19”, ne-a declarat Ricardo Farcaş, fost jucător la Luceafărul Oradea.
În 2017, internaţionalul de juniori a mai câştigat titlul de campion al Olandei şi „Futures Cup”, un puternic turneu juvenil.