Afiliat în urmă cu 6 ani la AJF Mehedinți, ACS Luceafărul Drobeta va activa, începând cu sezonul 2016-2017, și în cadrul Campionatului Național Republican de fotbal. Clubul s-a înscris doar la juniori B, urmând ca din toamna anului 2017 să aibă grupă și la juniori A.
"Exceptând juniorii C, unde ne-am clasat pe locul secund, sezonul trecut am câștigat toate categoriile desfășurate la nivel județean: juniori D, juniori E, Gheorghe Ola și Gheorghe Ene. Încă de la început, ne-am propus ca jucătorii noștri să aibă continuitate și să le oferim posibilitatea să evolueze la nivel național. Din toamnă, vom debuta la nivel național, unde vom juca la juniori republicani B. Începând cu sezonul viitor, vom încerca să facem echipă și la juniori A", a precizat Alexandru Sitaru, managerul clubului Luceafărul.
Pentru a avea rezultate și la nivel național, echipa severineană a transferat în această vară mai mulți juniori din Gorj, dar i-a repatriat și pe jucătorii împrumutați sezonul trecut la ASFC Frontiera Drobeta și CS Minerul Motru. Astfel, ACS Luceafărul va miza pe: Cristian Pavel (Energia Rovinari), Dragoș Rotă (revenire Minerul Motru), Daniel Malacu – Augustin Bosoancă (rev. Frontiera), Daniel Bîcleșanu (rev. Frontiera), Laurențiu Ușurelu (rev. Frontiera), Ștefan Pătrașcu (rev. Minerul Motru), Andrei Schinteie (Minerul Motru), Sorin Răzmeriță (Minerul Motru), Florinel Berceanu (Energia Rovinari), Vlad Trântie (Energia Rovinari), Alex Bodac – Robert Mohora (rev. Frontiera), Cosmin Cojocaru (Frontiera), Roberto Albușel (rev. ACS Poli Timișoara), Marian Habet (Energia Rovinari), Sebastian Iacob (Minerul Motru), Raul Iorgulescu (Pandurii Tg.Jiu), Vlad Tăerel (rev. Frontiera) – Mădălin Răducănița (rev. Frontiera), Adrian Moescu (rev. Minerul Motru), Petruț Rădulescu (Minerul Motru) și Călin Pîslea (Viitorul Florești).
Oficialii clubului Luceafărul vizează podiumul la finele sezonului și regretă faptul că ASFC Frontiera Drobeta nu s-a mai înscris la republicani. “Din păcate, Frontiera Drobeta nu va mai evolua la republicani în noul sezon. Am fi scăpat de o deplasare în plus. Așa, vom fi colegi de serie doar cu concitadinii CSS Drobeta. Deși suntem debutanți, aspirăm la o clasare între locurile fruntașe, la finele sezonului. Va fi greu să prindem podiumul, dar vom trata fiecare meci ca pe o finală. Important e însă ca jucătorii să crească în valoare și peste câțiva ani să-i vedem că evoluează în Liga I. Acesta este de fapt și obiectivul clubului nostru”, a precizat Sitaru.
Noul sezon al Campionatului Național de Fotbal rezervat juniorilor republicani va debuta pe 27 august, iar ACS Luceafărul Drobeta își va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Ion Floricică din Șimian, comună limitrofă Severinului.