Militari din armatele a zece țări membre ale NATO vor participa sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 10.00, la un turneu de fotbal ce se va desfășura la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, în cadrul unei competiții sportive organizată de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.
Turneul militar internațional de fotbal "Steadfast Cobalt 2016 – Cup” este organizat sub deviza "Împreună pentru fotbal", în preambulul exerciţiului NATO de comunicaţii şi informatică "Steadfast Cobalt 2016”, care va avea loc la București.
Alături de România, la turneu vor participa echipe formate din militari ai armatelor din Canada, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Lituania, Olanda, Polonia și Spania. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, de la ora 14.30. Reprezentanții mass-media vor avea acces pe toată durata competiției.
Exercițiul „Steadfast Cobalt 2016”, care se desfășoară în perioada 23 mai – 3 iunie la București, are ca obiective principale testarea şi evaluarea interoperabilităţii sistemului de comunicaţii şi informatică, în sprijinul structurii de comandă şi de forţe ale NATO, angajate într-o operaţie aliată majoră.