Echipa de fotbal a Universităţii Babeş-Bolyai a fost la zece minute de calificarea în semifinalele Campionatului European Universitar din Croaţia, după ce a pierdut, 0-2, sfertul contra celor de la Kuban State University din Krasnodar, vicecampioana ediţiei de anul trecut a competiţiei. Ruşii au decis soarta partidei în ultimele 10 minute, atunci când au venit cele două goluri în poarta lui Iura.
Probleme de lot pentru sfertul cu ruşii
UBB Cluj a acuzat din plin şi cele trei absenţe cauzate de suspendări, Alex Pop, Paul Halas şi Bogdan Cristea. De asemenea, Răzvan Muntean a avut o problemă medicală şi nu a putut evolua decât câteva minute în repriza a doua, în timp ce portarul titular de până acum, Răzvan Vaida, s-a accidentat înaintea meciului şi a fost înlocuit de Vasile Iura.
“Chiar credeam că o să mergem la 11 metri. Din păcate, la 0-0 am avut două ocazii imense, prin Ionaşcu şi Hîmpea, iar apoi am luat gol când mai erau 10 minute de joc. Ne-am aruncat în atac şi am primit al doilea gol, însă victoria ruşilor e meritată şi pentru că au o echipă organizată din toate punctele de vedere. Regretul nostru e că ei puteau fi bătuţi dacă îi aveam măcar pe doi dintre suspendaţi, Alex Pop şi Halas, dar băieţii mei şi-au dat şi azi sufletul pe teren, au încercat să facă tot ce au putut. UBB şi-a depăşit condiţia la acest Campionat European, iar la anul sperăm să câştigăm titlul naţional, în primul rând, şi apoi să mergem în Portugalia să facem o figură şi mai frumoasă acolo”, a declarat Septimiu Ormenişan, antrenorul clujenilor
Vor juca pentru locurile 5-8
UBB Cluj nu şi-a încheiat evoluţiile la acest Campionat European, clujenii urmând să îi întâlnească în această seară, de la ora 20:00, pe studenţii universităţii din Montpellier, într-un joc pentru locurile 5-8. Mai apoi, în funcţie de acest rezultat, românii vor mai avea un meci pentru poziţiile 5-6 sau 7-8.
Echipa UBB Cluj în meciul cu Kuban: Iura – H. Popa, M. Ionescu, Kis, Hîmpea – Bene, Kereki, Rogozan, Ionaşcu – Vasilichi – Medrea. Au mai intrat: Tăbîrţă, R. Muntean. Antrenor: Septimiu Ormenişan