După ce a oficiat la meciul retur dintre Belgia și Ucraina din play off-ul Campionatului European de fotbal feminin din 2025, Alina Peșu a primit o nouă delegare pe plan continental.
Ea va conduce la centru meciul VFB Stuttgart 1893 (Germania) – BSC Young Boys Berna (Elveția), din turul al treilea al UEFA Youth League, urmând să fie ajutată la cele două linii de către Petruța Iugulescu și Daniela Constantinescu, cel de-al patrulea oficial fiind Felix Prigan, din Germania.
Partida va avea loc la data de 11 decembrie, la Stuttgart, pe Stadion auf der Waldau.
Articol de Daniel Lazăr