Care este topul all-time al arbitrilor noștri după vârsta primei partide oficiale la nivel internațional, inter-țări, la seniori? O ierarhie spectaculoasă, evidențiată în premieră, pentru arbitrii care conduc brigada!
Delegarea de către UEFA sau FIFA la meciuri ale echipelor naționale, indiferent dacă e vorba de întâlniri cu caracter amical sau oficial, reprezintă un prag foarte important în cariera unui arbitru. Cum reprezentativele aduc față în față cei mai buni fotbaliști din țările respective, e o provocare și semnul că parcursul profesional în arbitraj merge spre un nivel superior.
Astăzi vom descoperi împreună top 10 cei mai tineri arbitri români la momentul debutului lor în acest context fotbalistic! Și ne referim la arbitrii delegați să conducă partidele la centru. Inedit: doi dintre ei au oficiat astfel de meciuri înainte să împlinească 30 de ani!
Locurile 8-10: oficiali de peste 33 de ani
Parcurgem ierarhia de la coadă spre vârf și începem cu singurul arbitru care avea 34 de ani la prima delegare de acest fel. Este vorba de Constantin “Costel” Rădulescu, născut în 1896, fost jucător la Olympia și Tricolor București, apoi în trei rânduri selecționer al României în perioada interbelică și chiar președinte FRF!
În toată această activitate prodigioasă, Rădulescu a fost însă și arbitru, după 1923, când a încheiat cariera de jucător. La 34 de ani, 5 luni și 10 zile, românul conduce pe 15 martie 1931 partida Iugoslavia – Grecia 4-1, la Belgrad, în cadrul Cupei Balcanice.
Doar câteva luni îi despar pe ocupanții locurilor 9 și 8. Fostul arbitru Sorin Corpodean oficia la 33 de ani, 10 luni și 11 zile meciul amical Israel – Belarus 2-1, disputat la Haifa, pe 9 februarie 1999. În vreme ce Radu Petrescu, încă în activitate, a intrat în această arenă la 33 de ani, 6 luni și 23 de zile, prin amicalul Slovacia – Irlanda de Nord 0-0 (Trnava, 4 iunie 2006).
Locurile 7-4: de la Salomir spre Hațegan
Intrăm în categoria 30-32 de ani la debutul internațional de acest tip, iar pe locul 7 îl regăsim pe Marian Alexandru Barbu (32 ani, 9 luni, 24 zile). Actualul arbitru de L1 a condus pe 6 iunie 2021, foarte recent așadar, amicalul Moldova – Azerbaidjan 1-0 la Chișinău.
Ceva mai tânăr, 31 de ani și 11 luni, era la momentul special fostul arbitru Mircea Salomir. Pe 3 iunie 2000, la București, a fost delegat la amicalul România – Grecia 2-1. O a treia generație din arbitrajul nostru e reprezentantă apoi prin Marius Avram, care la 30 de ani, 9 luni și 20 de zile arbitra în 29 mai 2010, la Kielce, amicalul Polonia – Finlanda 0-0.
Fix sub podium, cu 30 ani, 8 luni și 12 zile, este Ovidiu Hațegan! Iar în cazul său, debutul în această categorie a fost unul oficial! Mai exact, pe 29 martie 2011, meciul Cehia – Liechtenstein 2-0 disputat la Ceske Budejovice, în preliminariile EURO 2012.
Tudor și Feșnic încep podiumul, Kovacs e lider!
Cu doar 3 luni și 12 zile mai tânăr decât Hațegan e ocupantul locului 3 în top 10, fostul arbitru Alexandru Tudor. La amicalul de gală Spania – Portugalia 1-0 (13 februarie 2002, Barcelona), românul avea vârsta de 30 de ani și 5 luni.
Primele două poziții sunt ocupate de arbitri încă în activitate, iar ambii nu depășiseră 30 de ani când au condus la centru prima lor partidă internațională între reprezentative de seniori!
Doar 29 de ani, 5 luni și 8 zile avea Horațiu Feșnic atunci când a primit în sarcina lui meciul amical Azerbaidjan – Lituania 0-0, găzduit de Baku pe 25 martie 2019. În vreme ce liderul ierarhiei, Istvan Kovacs, avea numai 28 de ani și o lună!, la data partidei oficiale Letonia – Liechenstein 2-0 din preliminariile Mondialului 2014. Meciul s-a disputat la Riga, pe 16 octombrie 2012.