Arbitrul Sándor Puhl s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor regretă dispariția sa și transmit condoleanțe federației și comisiei de arbitri maghiare.
Sándor Puhl a debutat ca arbitru în prima ligă din Ungaria în 1984, iar în anii ’90 a fost votat de patru ori consecutiv cel mai bun arbitru din lume de Federația Internațională de Statistică a Fotbalului (IFFHS).
A condus finala Cupei Mondiale din 1994, turneu la care România a ajuns până în ”sferturi”, dar și finala Ligii Campionilor din 1997.
În ultimii ani, acesta a fost vicepreședinte al comisiei de arbitri din Ungaria.