Regula „5+6”, menită să mărească aria de selecție pentru naționalele României, se transformă pentru sezonul viitor în urma ședinței Comitetului Executiv al FRF din 24 aprilie 2025.

Propunerea Administrației FRF de modificare pentru sezonul 2025-2026, venită în urma unei analize realizată împreună cu UEFA, a fost dezbătută și validată de membrii Comitetului Executiv.

Obiectivele principale sunt formarea jucătorilor români pentru a fi competitivi în fața oricăror adversari și pentru a face pasul către cluburi de top din Europa și creșterea bazinului de selecție pentru naționalele României.

În locul obligativității folosirii a 6 jucători formați la nivel național în toate meciurile din viitorul sezon, noua regulă prevede următoarele:

  • Începând cu sezonul 2025/2026, pe durata unui joc este necesar să participe în teren minim cinci jucători formați la nivel național, eligibili pentru echipele naționale ale României. Această regulă se aplică pentru minimum 75% din meciurile aferente unui sezon competițional al Ligii 1 și Cupei României (procentajul fiind calculat separat pentru fiecare competiție în parte). Prin excepție, utilizarea de jucători U21 va conta suplimentar, astfel încât dacă se utilizează jucători U21 regula se va considera îndeplinită pentru jocul respectiv dacă sunt utilizați 3 jucători U21 în teren pe durata întregului meci.
  • Pentru evitarea oricărui dubiu, procentul de 75% va fi calculat prin rotunjire similar cu modalitatea de stabilire a punctajului ulterior finalului sezonului regular. De asemenea, jocurile de baraj nu intră în calculul procentajului respectiv.
  • Sancțiunea aplicabilă pentru nerespectarea regulii mai sus menționate va fi penalitate financiară în cuantum de 150.000 de euro.
  • Sumele astfel obținute vor fi împărțite în mod egal primelor 5 cluburi, în ordinea clasamentului final al sezonului competițional respectiv, care au respectat regula.

„Regula 5+6 își propune să încurajeze creșterea numărului de jucători formați la nivel național eligibili pentru naționalele României la nivelul primului eșalon fotbalistic din țara noastră, precum și creșterea bazei de selecție printr-o conectare mai bună la diaspora, fiindcă ne dorim să contribuim la repatrierea copiilor românilor care au plecat în afara țării.

Pentru a facilita și mai mult respectarea acestei reguli și pentru a încuraja tranziția din academii către cele mai bune cluburi, utilizarea jucătorilor de U21 va conta suplimentar, un jucător de U21, altul decât cel obligatoriu, ține locul a 2 jucători formați la nivel național. De exemplu, utilizarea a 3 jucători de U21 pe toată durata jocului este similară cu utilizarea a 5 jucători formați la nivel național sau utilizarea a doar 2 jucători de U21 pe toată durata jocului solicită doar alți 2 jucători formați la nivel național pentru respectarea regulii”, a punctat Răzvan Burleanu, președintele FRF.