Examenul pentru obținerea calității de agent FIFA, conform noului regulament al forului mondial intrat în vigoare la începutul anului trecut, va fi organizat pe 20 noiembrie. Testarea din România va avea loc la sediul FRF.
În țara noastră, pentru examenul din această lună, s-au înscris 41 de candidați. Alte sesiuni ale examenelor s-au organizat în septembrie 2023 și în mai 2024.
Începând din ianuarie 2023 a intrat în vigoare noul Regulament FIFA pentru agenții din fotbal (FIFA Football Agents Regulation – FFAR). Prin acest nou regulament se încearcă inclusiv impunerea unor limite în ceea ce privește comisionul încasat de agenții din fotbal și se dorește o vizibilitate și o transparență mai mare în privința câștigurilor acestora, dar și posibilitatea ca FIFA să poată judeca spețe atunci când apar conflicte între părți în ceea ce privește transferul unor jucători.
De la 1 octombrie 2023 doar agenții acreditați de FIFA în urma examenului mai pot activa în domeniu. Totuși, ca urmare a mai multor litigii apărute, deschise de agenți și firme de impresariat sportiv, Biroul Consiliului FIFA a decis să suspende parțial și temporar, la nivel mondial, noul Regulament FIFA pentru agenții din fotbal, (FIFA Football Agents Regulation – FFAR). FIFA rămâne convinsă că FFAR este o reglementare necesară, proporțională și pe deplin legală, un regulament necesar pentru sistemul internațional de transferuri.