Cursul a fost condus de noul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, asistat de vicepreședintele Alexandru Deaconu și de membrii și colaboratorii CCA.

În cadrul programului, pe terenurile sintetice disponibile la complexul Cheile Grădiștei Fundata, arbitrii au susținut testele fizice Yo-Yo, iar asistenții pe cele Ariet, apoi aceștia au avut de trecut și de testarea teoretică.

Cursul a mai cuprins exerciții pe grupe în care au fost prezentate clipuri ce necesitau o anumită decizie din partea cursanților, exerciții practice timp de 3 zile, în care s-au simulat faze de joc. În plus, arbitrilor le-au fost prezentate noile amendamente din Legile Jocului, situații de onside-offside, instrucțiuni UEFA cu privire la pregătirea fizică și teme despre nutriție și alimentație, dar și despre relația media-arbitri.

La cursuri au participat arbitri de Liga 1, dar și de Liga 2, vicepreședinții CCA, Alexandru Deaconu și Patrițiu Abrudan, membrii comisiei, Irina Mîrț, Corneliu Sorescu, Dan Berbecaru, Cristian Nica și colaboratorii Augustus Constantin, Adrian Vidan, Cornel Fecioru, Dan Monea și Marian Salomir.

VEZI VIDEO DE LA CURSUL DE VARĂ AL ARBITRILOR!