Demersurile pentru apariția unei astfel de entități presupun însă pași importanți, la fel cum fundamentarea unei astfel de instituții nu rezidă doar în obținerea documentelor necesare existenței acesteia.
 
La fel cum a procedat și în cazul Ligii Profesioniste de Fotbal dedicate Ligii 1, Federația Română de Fotbal are obligația, în calitate de organizator al eșalonului secund, față de toți membrii săi, să asigure cadrul competițional optim astfel încât competiția și fiecare participant la aceasta să beneficieze de un context sportiv cât mai aproape de standardele europene.
 
Proiectul LPF2 beneficiază de atenția și observația Federației Române de Fotbal. Astfel încât, la momentul în care proiectul își va demonstra pe deplin sustenabilitatea din punct de vedere financiar, susținerea și implicarea cluburilor de Liga 2 în acest proiect se va dovedi una reală, iar organizarea LPF2 se va contura în totalitate spre standardele de eficiență necesare unui astfel de proiect, suntem gata să susținem această idee pe ordinea de zi a Comitetului Executiv FRF, în timp util.
 
 
Gheorghe Haic Chivorchian
Secretar General al Federației Române de Fotbal