Comisia Centrală a Arbitrilor face precizări în urma editorialului semnat de domnul Ovidiu Ioanițoaia în numărul din 1 martie al Gazetei Sporturilor.
În data de 2 februarie 2017, domnul Cristian Balaj a depus o cerere prin care solicita aprobarea de a face parte doar din lotul de observatori pentru Liga a 3-a, începând cu returul campionatului 2016/2017, menționând și că, din februarie 2017, va avea un contract de colaborare cu televiziunea Dolce Sport, urmând să fie specialist și analist în probleme de arbitraj.
În ședința Comisiei Centrale a Arbitrilor din 21 februarie 2017, analizând cererea, membrii comisiei au considerat că performanțele obținute de domnul Balaj în cariera de arbitru îl recomandă pe acesta să fie observator în toate cele trei eșaloane de fotbal profesionist din România, Liga I, Liga a 2-a și Liga a 3-a. Totuși, în analiza cererii, membrii CCA au ținut cont și de precedentele existente deja (oficiali din arbitraj care au comentat în spațiul public performanțele și deciziile arbitrilor), dar și de solicitarea Comitetului Executiv din data de 18 iunie 2012. Atunci, membrii Comitetului Executiv al FRF au constatat necesitatea modificării regulamentelor astfel încât oficialii din arbitraj să nu mai poată comenta sau analiza în spațiul public deciziile și performanțele arbitrilor, asemănător politicilor UEFA (observatorii oficiali ai UEFA se obligă, prin contract, să respecte aceste reguli).
Astfel, ținând cont și de recomandările și uzanțele UEFA, dar și de faptul că în RODAAF, la articolul 115, punctele 11 și 12, se precizează clar că arbitrilor nu le este permis să comenteze în media prestațiile lor sau ale colegilor lor, în aceeași ședință, cea din 21 februarie 2017, CCA a votat în unanimitate necesitatea unei astfel de prevederi în regulament și pentru observatori, propunând acest lucru în Comitetul Executiv al FRF, luni, 27 februarie 2017, propunere ce a fost aprobată. Modificarea regulamentului nu a fost luată în calcul mai devreme deoarece nu a mai existat un caz similar în perioada iunie 2012 și până în prezent.
Prin aprobarea cererii domnului Balaj s-ar fi creat un precedent, practic orice observator din România, de la nivel național, ar fi putut să analizeze în media prestațiile arbitrilor.
Având în vedere CV-ul, considerăm că domnul Balaj trebuie să fie observator la Liga I, Liga a 2-a și Liga a 3-a, astfel că CCA așteaptă ca acesta să ia o hotărâre, având un termen de 20 de zile de la data Deciziei Comitetului Executiv prin care a fost aprobată propunerea CCA anterior menționată pentru a stabili dacă dorește să fie observator sau analist TV pe probleme de arbitraj.
În încheiere, menționăm că Andrei Vochin și Vlad Munteanu, angajați ai Federației Române de Fotbal, asupra cărora se face de asemenea referire în editorialul mai sus menționat, nu sunt membri CCA, nu arbitrează și nu activează ca observatori, drept urmare părerile lor în privința prestației arbitrilor nu sunt cele ale unor specialiști și nu reprezintă un conflict de interese.
Comisia Centrală de Arbitri