Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal şi cu susţinerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a organizat Cupa “Respectă Diversitatea”, la Arena Naţională din Bucureşti.
 
Evenimentul a făcut parte din săptămânile de acţiune organizate de Reţeaua FARE (Football Against Racism in Europe), carea reunit grupuri din peste 40 de ţări într-o acţiune internaţionalăîmpotriva discriminarii, care sărbătoreştediversitatea prin fotbal.
 
Jucători de fotbal celebri şi artiştii din Naţionala Artiştilor Fotbalişti au jucat un All Stars Game, meci care s-a terminat la egalitate, 2 – 2; fluierul de final al arbitrului partidei, i-a găsit pe jucătorii ambelor echipe îmbrățișați în aplauzele tuturor. A fost un meci al prietenei, care a încurajat diversitatea şi lupta impotriva rasismului. Ne-au fost alături Miodrag Belodedici, Bănel Nicoliță, Petre Marin, Sorin Ghionea, Vali Badea, Ciprian Paraschiv, Kamara şi Andrei de la AlbNegru, Cornel Pasat, Mircea Brânzei (Ice Blue), Marian Iurchivici (fost luptător K1), Adrian Robu (actor), Andrei Mateiu (actor), Jimmy Dub, Bogdan Tascau (Free Deeyays), Adi Cristescu (solist), Cristian Dumitrache, Daniel Chiriţă (antrenorul – jucător al echipei), Valentin Stan (actor), Dan Cruceru (prezentator TV).
 
La eveniment au participat 60 de copii proveniţi din comunităţi sărace şi marginalizate ale Bucureştiului; aceştia au jucat într-un minicampionat, la finalul căruia au primit diplome, medalii şi premii puse la dispoziţie de către compania High5.
 
Ambasada Suediei a răspuns afirmativ invitaţiei noastre şi a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, prin prezenţa Excelenţei Sale, doamna Ambasador Anneli Lindahl-Kenny.
 
Evenimentul de sâmbătă a expus copiii din comunităţile sărace la alternative pozitive şi le-a permis să interacţioneze cu modelele lor de viaţă, într-un context prietenos şi sigur, definit de fairplay, colaborare, solidaritate şi non-discriminare.