În ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal din 12 decembrie 2018 s-a decis prin modificarea ROAF ca, începând din sezonul 2019-2020, în Liga 1 să nu se mai poată juca pe suprafață de joc sintetică. În același timp, toate cluburile, indiferent de eșalon, vor fi obligate să furnizeze suprafețe de joc în condiții optime.
Astfel, terenurile de joc pe care se desfășoară jocuri din cadrul Campionatului național Liga I vor fi acoperite doar cu gazon natural sau hibrid.
Pentru evitarea oricărui dubiu, niciun joc din cadrul Campionatului Național Liga I nu se va desfășura pe o suprafață de joc alcătuită din gazon artificial.
Prin gazon artificial se înțelege orice suprafață de joc care nu este sau nu a fost creată, în mod predominant, din iarbă naturală.
Ca până acum, stadioanele trebuie să fie dotate cu instalaţie de nocturnă, sistem de încălzire a terenului de joc care să permită desfăşurarea normală a jocurilor programate în perioadele cu temperaturi negative şi minimum 300 de locuri acoperite. Prin excepţie, cluburile promovate pentru prima dată în Liga 1 pot beneficia de o perioadă de graţie de maximum un an competițional, până la terminarea sezonului respectiv, pentru a-şi moderniza propriul stadion şi a-l aduce la standardele necesare. Perioada de graţie nu operează în privinţa gazonului și a măsurilor de siguranţă prevăzute de art.10 alin.1, lit.h) şi ţ) din Legea nr.4/2008 completată cu prevederile Legii nr. 10/2012 , acestea fiind obligatorii.
De asemenea, s-a aprobat introducerea obligativității tuturor cluburilor, indiferent de eșalon, de a avea neapărat un responsabil cu întreținerea gazonului pentru a putea participa în competiții.
Totodată, cluburilor care nu oferă o suprafață de joc regulamentară, li se va suspenda omologarea stadionului.