Miercuri, 9 octombrie, sediul Federației Române de Fotba a găzduit o întrevedere importantă între președintele FRF, Răzvan Burleanu, și președintele FC Barcelona, Joan Laporta. Discuțiile s-au concentrat pe colaborări strategice pentru dezvoltarea fotbalului în România și transfer de know-how cu Barca Academy.

Din partea administrației FRF au mai participat Radu Vișan, secretarul general al federației, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic, în timp ce Joan Laporta a fost însoțit de Florin Răducioiu, președintele Barca Academy România, și de specialiști din cadrul Barca Academy Spania. De asemenea, la întâlnire a luat parte și domnul Bogdan Matei, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Senat și fost ministru al sportului.

Președintele FRF a subliniat că România reprezintă o oportunitate de investiție în fotbal, cu o infrastructură sportivă mult îmbunătățită. În ultimii 10 ani, au fost construite 8 stadioane noi și peste 150 de baze sportive în parteneriat cu Guvernul României. S-au format specialiști în cadrul Academiei Naționale de Fotbal și antrenori dedicați fiecărei grupe de vârstă. De asemenea, Răzvan Burleanu a subliniat și creșterea numărului de tineri practicanți de fotbal. În ultimul deceniu, numărul copiilor care practică fotbalul în România a crescut de patru ori. S-a mai menționat și faptul că sezonul trecut a fost marcat de un record istoric în România, cu cel mai mare număr de spectatori prezenți pe stadioanele din România din ultimii 35 de ani și audiențe TV record.

Președintele FC Barcelona, Joan Laporta, a vorbit despre planurile pentru Barca Academy în România, dorindu-se identificarea și pregătirea tinerelor talente pentru scena internațională. Academia va aduce în România metodologia de la La Masia, antrenorii de la Barca Academy urmând să prezinte antrenorilor români modul de lucru.

S-a evidențiat și rolul primordial al tehnologiei în fotbalul de azi. FRF se evidențiază ca fiind prima federație din Europa Centrală și de Est care dispune de un departament de Intelligence Center, dedicat analizării datelor legate de performanța jucătorilor.