Miercuri, 29 august, la Portillo de Toledo, în Spania, Federația Română de Fotbal și Joma au semnat un nou contract, prelungind înțelegerea până la 31 decembrie 2022.
La eveniment au participat Răzvan Burleanu, Președinte FRF, Bogdan Popescu, Manager Comercial FRF, Alexandru Cândea, Account Manager FRF, Jose Manuel López, CEO Joma, Alberto López, General Manager Joma, și Marina López, Marketing Manager Joma.
Semnarea contractului a avut loc la fabrica Joma din Spania, situată în Portillo de Toledo, în regiunea Castilia-La Mancha. Înainte de parafarea documentelor, delegația FRF a vizitat sediul Joma, unde a văzut cum se creează noile modele, cum se ambalează și cum se livrează echipamentul echipelor naționale.
“Sunt foarte fericit să mă aflu aici în această zi specială. Federația Română de Fotbal este bucuroasă să semneze un nou contract cu Joma. Evenimentul de azi vine ca o confirmare a deciziei pe care am luat-o în 2015, când am decis să devenim parteneri. Am zis atunci că ne dorim să construim o relație pe termen lung și iată că astăzi putem anunța că parteneriatul cu Joma va continua cel puțin până la finalul anului 2022. Suntem bucuroși să fim parte dintr-o poveste de succes, o poveste care a început în 1965 și care a evoluat de-a lungul anilor, ajungând să fie azi un brand recunoscut la nivel mondial”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu.
“Federația Română de Fotbal este un partener la care noi ținem foarte mult. Ne bucurăm că vom continua acest parteneriat pentru încă patru ani. Faptul că echipa națională a României evoluează în echipamentul creat de noi este un lucru cu care ne mândrim. Considerăm că la nivel european, dintre clienții noștri, este reprezentativa cu cea mai mare notorietate. Sperăm să avem succes împreună și să ne revedem peste patru ani pentru un nou contract”, a declarat Alberto López, General Manager Joma.
Începând din 2015, Joma este sponsorul tehnic al tuturor reprezentativelor României, de la naționalele cele mai tinere, Under 15, feminin și masculin, și până la seniori și senioare, inclusiv futsal sau fotbal pe plajă. Joma este unul dintre cei mai mari producători de echipament sportiv la nivel mondial, fiind prezent pe piețele din Europa, Asia, Africa sau America, în cele mai importante competiții sportive și în campionate de top precum Premier League, La Liga sau Serie A.