În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF:
- Aprobă modificarea Regulamentului de evaluare a condițiilor minime privind participarea în Campionatul Național Liga a 3-a, ediția 2023, respectiv modificarea termenului de finalizare a sesiunii de evaluare pentru sezonul 2023 – 2024, ca urmare a situației medicale a domnului Sorin COJOCARU și pe cale de consecință a preluării procesului de acreditare pentru Responsabilii de ordine și siguranță de către domnul Alexandru CÂNDEA. În acest sens, se prelungește termenul de 29 noiembrie 2023 menționat la art. 7 alin. 1 și Anexa I, pct. 10 din Regulamentul anterior menționat până la data de 15 decembrie 2023.