După cum a fost comunicat public încă din cursul lunii ianuarie 2024, în ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal din 30 ianuarie 2024 au fost aprobate modificări ale Regulamentului Privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF). Prevederile devin aplicabile începând cu data de astăzi, 01.07.2024.

Articolul  4 – Legitimarea

  1. Legitimarea unui jucător amator la un club poate înceta dacă jucătorul formulează o cerere în acest sens la comisia jurisdicțională a forului competent în perioada 1– 31 iulie a anului competițional, respectiv 1 – 31 august pentru jucătorii legitimați la cluburi de fotbal în sală, în condițiile legii și ale art. 4 alin. 21 lit. c și alin. 22 din RSTJF.

Legitimarea la un club a unui jucător amator poate înceta și în timpul sezonului competițional în următoarele situații:

a. Dacă obține acordul clubului la care este legitimat;

b. Dacă clubul nu participă în competiții în care jucătorul să poată presta activitate (de exemplu jucătorul are 18 ani, iar clubul participă doar în competiții pentru jucători U16);

c. Jucătorul face dovada achitării, cu orice titlu, a unor sume de bani către clubul la care este legitimat;

d. Dacă se confirmă, urmare a unui litigiu în fața organismului jurisdicțional competent, că jucătorul a fost supus unor situații abuzive, dăunătoare dezvoltării acestuia la clubul la care este legitimat;

e. Dacă familia se relochează, din motive care nu sunt legate de activitatea fotbalistică a jucătorului, în altă localitate, aflată la o distanță mai mare de 50 de km față de sediul clubului la care este legitimat jucătorul.

Acești jucători pot solicita legitimarea la un alt club doar în perioadele de transfer stabilite de FRF/AJF/AMFB, după caz.

  1. În situația cluburilor retrase sau excluse din competiție, jucătorilor amatori le sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 17 lit. b de mai sus în sensul că pot solicita legitimarea la orice alt club în tot cursul anului, cu excepția ultimelor 6 etape ale campionatului la care participă echipa respectivă, în situația în care fac dovada că au obținut încetarea legitimării în condiții regulamentare.
  1. În cazul jucătorilor amatori se aplică următoarele dispoziții:

a. un jucător amator care a participat efectiv la mai puțin de 25% din jocurile oficiale disputate de echipa la care este legitimat într-un an competițional are dreptul să solicite comisiei competente legitimarea sa la un alt club fără acordul clubului la care este legitimat. În cazul în care cererea este admisă printr-o hotărâre definitivă, jucătorul în cauză poate fi legitimat ca amator la un alt club. În cazul în care un jucător legitimat la un alt club în aceste condiții dobândește în termen de 2 ani statutul de profesionist, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile regulamentare privind compensația de formare;

b. Jucătorii amatori seniori și jucătorii amatori juniori cu vârsta cuprinsă între 7 și 19 ani au dreptul de a solicita comisiei competente încetarea legitimării fără acordul clubului la care sunt legitimați și legitimarea la un alt club, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 4 alin. 19 din RSTJF.

c. Jucătorii juniori, cu vârsta cuprinsă între 7 și 19 ani, au dreptul de a solicita comisiei competente încetarea legitimării fără acordul clubului la care sunt legitimați și legitimarea lor la un alt club, astfel: 

      –  Jucătorii juniori cu vârsta între 7 și 10 ani împliniți aflați în această situație sunt obligați să achite fostului club suma de 400 de lei pentru fiecare an competițional în care au fost legitimați la clubul respectiv;

       – Jucătorii juniori  cu vârsta peste 10 ani și până la 16 ani aflați în această situație sunt obligați să achite fostului club suma de 700 de lei pentru fiecare an competițional în care au fost legitimați la clubul respectiv;

        – Jucătorii juniori cu vârsta peste 16 ani și până la 19 ani aflați în această situație sunt obligați să achite fostului club suma de 1.000 de lei pentru fiecare an competițional în care au fost legitimați la clubul respectiv.

       În cazul perioadelor mai mici de un an competițional se va achita o sumă proporțională cu perioada aferentă. 

       Pentru evitarea oricărui dubiu, aceste prevederi se aplică exclusiv în situația în care jucătorul solicită încetarea legitimării în perioada 1 – 31 iulie, respectiv 1 – 31 august pentru fotbalul în sală.

În cazul în care cererea este admisă printr-o hotărâre definitivă, jucătorul în cauză poate fi legitimat ca amator la un alt club doar după ce va face dovada achitării sumelor prevăzute în decizia comisiei competente. 

Pentru evitarea oricărui dubiu, sumele anterior prevăzute se vor calcula luându-se în calcul durata la care jucătorul a fost efectiv legitimat la clubul respectiv (nu se vor lua în calcul perioadele în care jucătorul a fost legitimat cu titlu temporar la alte cluburi).

În situația jucătorilor legitimați temporar care doresc să beneficieze de prevederile de mai sus, aceștia vor achita clubului respectiv sumele aferente perioadei în care au fost efectiv legimați la clubul în cauză, urmând ca, ulterior îndeplinirii procedurii detaliate mai sus, să se întoarcă de îndată la clubul la care sunt legitimați cu titlu definitiv.

În situația în care un jucător legitimat temporar la un club, dorește să beneficieze de prevederile procedurii mai sus detaliate cu privire atât la clubul la care este legitimat temporar, cât și la cel la care figurează ca legitimat cu titlu definitiv, jucătorul va fi obligat să formuleze două cereri și să facă dovada achitării tuturor sumelor astfel stabilite prin hotărârile organismelor jurisdicționale ale FRF/AJF pentru a putea fi legitimat la un alt club.

d. prin excepție de la prevederile alin. 21 lit. c de mai sus, jucătorii juniori cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani, care au încheiat contracte de activitate sportiva în condițiile legii cu clubul la care sunt legitimați nu vor putea solicita legitimarea la un alt club pe durata respectivului contract. Contractul de activitate sportiva menționat va prevedea în mod obligatoriu o clauză/prevedere privind obligația jucătorului de a desfășura activitate sportivă pentru clubul respectiv, în conformitate cu prevederile art 14 alin. 1 din prezentul Regulament.

  1. Cererile prevăzute la alin. 21 se soluţionează de CNSL a FRF sau CSJ a AJF, cu aplicarea următoarelor reguli:
  • pentru cazurile arătate la lit. a), cererea poate fi introdusă numai între două ediţii ale campionatului;
  • pentru cazurile arătate la lit. b) şi c), cererile pot fi introduse doar în perioada 01 – 31 iulie a anului competițional, respectiv 1 – 31 august pentru jucătorii legitimați la cluburi de fotbal în sală;
  • Organismele jur isdicționale competente vor verifica exclusiv îndeplinirea condițiilor privind data formulării cererii, vârsta jucătoruluiși vor determina cuantumul sumei necesar a fi achitată.
  • legitimarea la alte cluburi a jucătorilor aflaţi în situaţiile arătate la lit. a), b) şi c), se poate face numai în perioadele de transfer, pe baza hotărârilor definitive şi irevocabile ale comisiilor competente. În cazul în care cererea privind încetarea legitimării a fost înregistrată la forul competent în perioada prevăzută la art. 4 alin 22 al doilea alineat, iar cererea a fost admisă printr-o hotărâre definitivă după terminarea perioadei de transfer, prin excepție jucătorii aflaţi într-o asemenea situaţie se pot legitima la un alt club şi în afara perioadei de transfer, dar nu mai târziu de ultimele 6 etape ale campionatului la care participă echipa noului club.
  1. Pentru evitarea afectării cluburilor ca urmare a plecării unui număr mare de jucători de la un club la altul, se va considera că noul club a determinat decizia jucătorilor de a pleca de la fostul club, astfel că forul competent va aplica următoarele taxe de legitimare în sarcina noului club, pentru legitimări în cadrul aceluiași sezon competițional:

– Începând cu al 3-lea jucător se va aplica o taxă de 150 lei;

– Pentru orice alt jucător suplimentar taxa se va dubla. (Exemplu: Clubul A legitimează 2 jucători care anterior au fost legitimați la clubul B. Dacă se legitimează un al 3-lea jucător care anterior a fost legitimat la clubul B, atunci clubul A va achita forului competent o taxă de legitimare de 150 de lei. Dacă un al 4-lea jucător se legitimează, taxa de legitimare va fi de 300 de lei, iar pentru un al 5-lea jucător va fi de 600 de lei, șamd.)

    Dispozițiile prezentului alin. nu se aplică dacă există acordul clubului cedent sau dacă legitimarea jucătorilor a încetat din motivele prevăzute la art. 4 alin. 19 sau alin. 21 lit. a.

Articolul 14  – Contractele jucătorilor juniori 

  1. Începând cu vârsta de 16 ani împliniți, jucătorii juniori pot să încheie primul contract cu clubul la care sunt legitimați cu titlu definitiv, în următoarele condiții:

a. în termen de maxim 60 de zile de la împlinirea vârstei de 16 ani, dacă clubul respectiv le propune încheierea unui contract prin care le asigură un salariu sau o remunerație lunară netă de 1.000 de lei în perioada junioratului;

b. Clauzele contractului trebuie să respecte prevederile RSTJF;

c. Contractul poate conține o clauză prin care jucătorul se obligă să semneze un nou contract cu clubul la terminarea perioadei junioratului;

d. Contractul va conține obligatoriu clauze prin care clubul garantează jucătorului pregătire educațională din punct de vedere academic sau școlar, suplimentar față de pregătirea fotbalistică, astfel încât să-i fie permis jucătorului să urmeze o altă carieră decât cea în fotbal în situația în care, din orice motiv, renunță la fotbalul profesionist.

2. Sarcina convingerii jucătorului să semneze respectivul contract aparține în mod exclusiv clubului.

3. Dacă acest contract este semnat și conține clauza cu privire la semnarea unui nou contract la încetarea junioratului, atunci jucătorul va avea obligația de a încheia un contract la vârsta de 19 ani.

4. În cazul refuzului de a semna contractul la vârsta de 19 ani, jucătorul nu se poate legitima la noul club decât dacă acesta din urmă achită fostului club 150% din valoarea costurilor efectuate de fostul club cu jucătorul. Costurile se calculează efectiv în baza contractului dintre jucător și clubul anterior.