Federația Română de Fotbal și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au încheiat un acord prin care se pun baze de lucru în comun pentru perfecționarea formării viitorilor antrenori de fotbal.
Acordul a fost convenit pentru multiple tipuri de activități și programe concrete printre care unul deosebit de important – infiintarea unui nou Centru Regional de Licențiere UEFA C și B la Cluj-Napoca.
Studenții UBB care vor obține calificarea de antrenori aflați în an terminal (program de studii licență / master) vor efectua în ultimul semestru procesul de formare pentru Licența UEFA C, în afara orelor de studiu, conform cerințele UEFA, prin Școala Federală de Antrenori.
Acesta este al treilea parteneriat, după cele cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Vest din Timișoara, dintr-o serie de 12 cu universități din întreaga țară în vederea optimizării procesului de formare a viitorilor antrenori de fotbal calificati si sprijinirii acestora in vederea obtinerii la timpul potrivit a licentelor UEFA specifice fiecarei nivel al fotbalului in care vor activa.
Este un nou pas de implementare a unuia dintre principalele obiective din Strategia Tehnică a FRF, lansată în 2021, prin care FRF contribuie la monitorizarea și formarea antrenorilor de fotbal din România și implementarea unui circuit optim al educației acestora cu scopul de a le oferi cea mai bună pregătire.