Federația Română de Fotbal a luat act de cele întâmplate la partida din Liga Campionilor, PSG – Istanbul Bașakșehir, partidă întreruptă în minutul 14, în urma unui incident în care a fost implicat Sebastian Colțescu, cel de-al patrulea oficial al meciului.
Partida nu a mai continuat, iar UEFA va analiza incidentul. Federația Română de Fotbal așteaptă raportul forului de la Nyon pentru a afla exact cele petrecute și, dacă va fi cazul, pentru a acționa în consecință!
Federația Română de Fotbal se delimitează ferm de orice acțiune sau declarație cu tentă rasistă sau xenofobă!