– Superliga feminină de fotbal sezon 2014/2015 va fi formată din 8 echipe, ca și anul trecut.
 
– Se dispută în două faze:
Faza 1 = sezon regulat, 7+7 etape, urmat de Faza 2 = Play-off cu participarea primelor 4 echipe care vor juca între ele un minicampionat tur/retur de 6 etape.
Același lucru îl vor face și echipele angrenate în Play-out adică locurile 5-8.
Se intră în Play-off și în Play-out cu jumătate din punctele obținute după 14 etape.
Dacă numărul rezultat al punctelor este impar, se va rotunji în sus.
Echipa clasată pe locul I după cosumarea celor două Faze va fi declarată Campioana României (se vor disputa, în total, 20 de etape).
 
– Din Liga I vor promova în Superligă, în sezonul 2015/2016, locurile 1 din cele două serii, iar locurile 2 vor susține jocuri de baraj cu ocupantele locurilor 7 și 8 din Superligă. Astfel, în sezonul 2015/2016, Superliga feminină va fi formată din 10 echipe.
 
– Al doilea eșalon valoric în competiția feminină îl reprezintă Liga I. Până în acest moment, au fost acceptate 12 formații pentru 16 locuri vacante,  dintre care 11 au jucat și în sezonul 2013/2014.
 
– Trei cluburi noi, au fost  afiliate provizoriu: CS Sporting Lugas (BH), Sport Club Municipal Bacău și CSM Pașcani.
 
– Pentru AC Fotbal Feminin Oltenia Craiova și ACS Victoria Craiova, cluburi care au solicitat afilierea, s-a solicitat avizul Departamentului Juridic și un termen de 7 zile pentru completarea dosarelor de afiliere. Dacă și aceste două cluburi vor fi în regulă, atunci și ele se vor adăuga celor 14 existente urmând ca Liga I să fie formată din două serii, N/V și N/E, a câte 8 echipe fiecare.
 
– Se va juca în acelasi format ca și cel al Superligii.
 
– Începând cu acest an, pentru cluburile noi care doresc finanțarea, dar și pentru cluburile deja existente, se vor impune criterii de finanțare,  propuse de Adunarea Generală a Cluburilor de Fotbal Feminin și aprobate de Comitetul Executiv. După afilierea provizorie, cluburile vor prezenta documente ce vizează aceste criterii.
 
– Formarea în premiera a Campionatului Național de Tineret Speranțe. Vârsta va fi cuprinsă între 12 și 16 ani, se va juca sub formă de turnee. Se va întocmi un regulament separat până la data de 25 august 2014.
 
– S-a aprobat cooptarea a încă 2 membri în cadrul Comisiei Centrale de Fotbal Feminin, astfel că numărul acestora va crește de la 3 la 5.
 
– Calendarul competițional urmează a fi stabilit după cele 7 zile de grație acordate celor două formații din Craiova, după care se va cunoaște configurația Ligii I.
 
– În incheiere s-a aprobat o modificare de regulament a Art. 19.7 cu următoarea completare: ”ultimele 6 etape ale sezonului regulat”
 
– De asemenea, Art. 32 alin. 2 din ROAF a primit o derogare: limita de vârstă pentru jucătoarele de fotbal feminin, atât în Superligă, cât și în Liga I, să rămană neschimbată până la finalul anului 2014, adica 14 ani.