Astăzi, 12 iunie 2020, Comitetul de Urgență FRF a decis aprobarea documentului care reglementează desfășurarea competițiilor fotbalistice în contextul pandemiei COVID-19.
Decizia Comitetului de Urgență FRF a fost luată având în vedere Ordinul nr. 601/971/2020 emis de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății pentru aprobarea regulamentelor privind competițiile necesar a fi respectate pentru reluarea competițiilor sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite sau aflate în aer liber, precum și a activităților de pregătire sportivă în spații închise, în bazine acoperite sau aflate în aer liber de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați.
Totodată, decizia a fost aprobată luând în considerare testarea pozitivă a unor persoane din cadrul unor cluburi participante la competițiile organizate de FRF și LPF și constatând necesitatea creșterii gradului de conștientizare, cu privire la riscurile existente și măsurile necesar a fi adoptate pentru prevenirea acestor riscuri, atât al reprezentanților cluburilor cât și al jucătorilor, staff-ului tehnic și al celorlalți oficiali.
Astfel, s-a decis aprobarea Protocolului medical (click pe titlu pentru accesare) necesar a fi respectat pe durata desfășurării competițiilor aferente sezonului 2019/2020, astfel cum a fost modificat, și a sancțiunilor aferente încălcării acestuia.