Federația Română de Fotbal regretă dispariția, la vârsta de 88 de ani, a fostului antrenor Ion V. Ionescu.

Cel cunoscut ca „Jackie” Ionescu a evoluat în cariera de jucător la Poli Timișoara, Progresul Sibiu, Sportul Studențesc și Victoria București.

Ca antrenor, a pregătit mai multe echipe importante: Poli Timișoara, Jiul Petroșani, CFR Timișoara, UTA, CSM Reșița, Aurul Brad, Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc, Progresul București.

A fost câștigător al Cupei României cu Poli Timișoara în 1980, învingând-o pe Steaua, 2-1. Acesta e ultimul trofeu cucerit de timișoreni. Fostul antrenor a publicat de-a lungul carierei sale și 5 cărți.

Înmormântarea lui Ion V. Ionescu va avea loc miercuri, pe 3 iulie, de la ora 15:00, la cimitirul din Calea Șagului.

Condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace!