De luni, 22 februarie, şi până vineri, 26 februarie, cei 55 de antrenori participă la câte patru cursuri zilnice, de la ora 9:00 la ora 16:00.
Printre lectorii care predau în cadrul modulului al doilea de cursuri se numără Dan Apolzan, directorul Şcolii Federale de Antrenori, Sandu Tăbîrcă, coordonatorul loturilor naționale de juniori și tineret, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, şi doctor Olivia Timnea – medic primar medicină sportivă şi membru al staff-ului medical al clubului Concordia Chiajna.
Din partea Şcolii Federale de Antrenori mai participă ca lectori Gabriel Manu, Vlad Ungureanu şi Marius Francisc, iar printre invitaţii care vor prezenta lecţii se numără antrenorii Ionuţ Moşteanu, Sorin Colceag, Mihai Ianovschi şi Gheorghe Mărculescu, precum şi cameramanul echipei naţionale, Adrian Stanciu.
Iată şi programul celorlalte module de pregătire din cadrul cursurilor pentru obţinerea licenţei B:
►modulul 3: 29 februarie 2016 – 4 martie 2016
►modulul 4: 14 – 18 martie 2016