Alexandru Cândea a prezentat provocările organizării EURO U21 2023 în România.
Săptămâna trecută a avut loc la Roma Conferința UEFA pentru Securitate și Siguranță. Acest eveniment îi reunește anual pe experții în securitate ai UEFA cu ofițeri de securitate ai echipelor naționale și de club și cu comandanți ai dispozitivelor de securitate de la meciurile organizate de UEFA. Este un prilej de a discuta despre experiențele de la meciurile disputate în ultimul an și despre provocările apărute în materie de siguranță și securitate.
Din partea Federației Române de Fotbal au fost prezenți Alexandru Cândea, șef Departament Evenimente, Sorin Cojocaru și Alexandru Nicilă, ofițeri de securitate ai FRF. La discuțiile despre turneele finale ale UEFA, Alexandru Cândea a prezentat conceptul de securitate aplicat la EURO U21 2023, comparativ cu cel de la EURO 2020. Toate meciurile de U21 au fost proiectate cu grad mare de risc, ceea ce a ajutat la crearea unui dispozitiv care să asigure siguranța spectatorilor indiferent de provocările apărute.
Spre deosebire de EURO 2020, când FRF a organizat 4 meciuri și doar pe Arena Națională, la EURO U21 au fost 15 meciuri, pe 4 stadioane, în 2 orașe, drept pentru care planurile de securitate au fost mult mai complexe. Pentru toate meciurile și evenimentele majore organizate, FRF are în centrul strategiei gestionarea siguranței mulțimilor atât pentru palierul de infrastructură, cât și pe cel de management.
În afara prezentărilor invitaților, importantă este și comunicarea informală între cei 450 de participanți și crearea legăturilor între diferiți responsabili de securitate care facilitează munca în echipă când se întâlnesc la aceleași meciuri sau competiții. Practic, se consolidează un limbaj comun pentru siguranța publicului spectator și se face schimb de bune practici.
Din partea conducerii UEFA au fost prezenți Secretarul General Theodore Theodoridis și Secretarul General adjunct Giorgio Marchetti.