Joi seara, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, campioana României a învins-o pe Celtic cu 2-0 și a obținut calificarea din grupele UEFA Europa League. Luni, clujenii își vor afla adversara din ”șaisprezecimi”.
În fața unui public numeros, CFR Cluj a fost echipa mai periculoasă în prima repriză în fața unei echipe care era sigură de prima poziție indiferent de rezultatul partidei.
Însă trupa pregătită de Dan Petrescu nu s-a mulțumit cu o remiză care i-ar fi fost suficientă pentru a merge mai departe. După pauză, Andrei Burcă (49) a reușit să înscrie cu capul în urma unui corner executat de Ciprian Deac. Și tot Deac i-a pasat perfect lui Djoković (70) în fața porții pentru 2-0.
A fost a patra victorie pentru CFR Cluj într-o grupă ce părea imposibilă! Iar campioana merge în primăvara europeană pentru prima dată după sezonul 2012-2013. Atunci, ardelenii terminau pe locul 3 o grupă de Champions League cu Manchester United, Galatasaray și Braga, înainte de a fi eliminați din ”16”-imile Europa League de Inter Milano.
Luni, 16 decembrie, CFR Cluj își va afla adversa din următoarea fază. Încheind grupa pe locul secund, campioana României se va afla în urna a doua. Pe lângă câștigătoarele grupelor din Europa League, formația lui Dan Petrescu ar putea-o întâlni și pe una dintre Ajax, Red Bull Salzburg, Inter sau Benfica, venite din Liga Campionilor. Tragerea la sorți va avea loc la Nyon, cu începere de la ora 14:00, ora României.
Urna capilor de serie | Urna a doua |
Sevilla (Spania) | APOEL (Cipru) |
Malmö FF (Suedia) | FC Copenhaga (Danemarca) |
Basel (Elveția) | Getafe (Spania) |
LASK Linz (Austria) | Sporting (Portugalia) |
Celtic (Scoția) | CFR Cluj (România) |
Arsenal (Anglia) | Eintracht Frankfurt (Germania) |
Porto (Portugalia) | Rangers (Scoția) |
Espanyol (Spania) | Ludogorets (Bulgaria) |
Gent (Belgia) | VfL Wolfsburg (Germania) |
Istanbul Bașakșehir (Turcia) | AS Roma (Italia) |
Braga (Portugalia) | Wolverhampton (Anglia) |
Manchester United (Anglia) | AZ Alkmaar (Olanda) |
Ajax (Olanda) | Bayer Leverkusen (Germania) |
Red Bull Salzburg (Austria) | Șahtior Donețk (Ucraina) |
Inter Milano (Italia) | Olympiacos (Grecia) |
Benfica (Portugalia) | Club Brugge (Belgia) |
Federația Română de Fotbal felicită pe CFR Cluj pentru această performanță și îi urează mult succes în primăvara europeană!
CFR Cluj – Celtic 2-0 (Burcă 49, Djoković 70)
Au jucat: 87. Arlauskis – 16. Sušić, 3. Burcă, 92. Cestor, 45. Camora-cpt. – 8. Djoković (6. Luis Aurelio 83), 37. Bordeianu, 19. Culio – 10. Deac (28. Hoban 85), 90. L. Traoré, 9. Omrani (23. Golofca 73). Antrenor: Dan Petrescu
În celălalt meci al grupei, Rennes – Lazio 2-0.
Celtic | 6 | 4 | 1 | 1 | 10-6 | 13 |
CFR Cluj | 6 | 4 | 0 | 2 | 6-4 | 12 |
Lazio | 6 | 2 | 0 | 4 | 6-9 | 6 |
Rennes | 6 | 1 | 1 | 4 | 5-8 | 4 |