Evenimentul de lansare programului de voluntariat pentru UEFA EURO 2020 a avut loc într-un cadru festiv, pe 31 mai, la Grădina Floreasca. Obiectivul programului este de a planifica și de a implementa servicii de înaltă calitate, eficiente și de neuitat la toate stadioanele UEFA EURO 2020.
Fii parte a echipei! ÎNREGISTREAZĂ-TE ACUM!
”Invit toate persoanele peste 18 ani, disponibile în perioada turneului final și cunoscători ai limbii engleze să facă parte din Echipa Națională de Voluntari a României! Acești eroi sunt considerati echipa din spatele echipei, deoarece fără sprijinul lor ar fi imposibilă organizarea cu succes a unor evenimente sportive de asemenea amploare la nivel global.
Voluntarii, cei care promovează valori precum solidaritatea, respectul, fair-play-ul și spritul de echipă acționează, totodată, ca ambasadori ai competiției în relația cu suporterii și managerii UEFA. Vor fi, practic, primii reprezentanți ai României pentru oamenii care ne vizitează cu ocazia Campionatul European”, a declarat managerul programului de voluntari EURO 2020, Diana Pirciu. În procesul de recrutare un rol important pentru atragerea tinerilor îl va avea ”căpitanul” echipei naționale de voluntari, Andrei Lăcătuș, cunoscut drept Shurubel de la Virgin Radio.
Trei motive pentru care trebuie să te înscrii în programul de voluntariat:
1: Experiență “o dată în viață”: Programul de voluntariat are drept scop de a integra și de a strânge laolaltă voluntarii de pe întregul continent în vederea organizării UEFA EURO 2020, dar și de a crea o moștenire pentru cele 12 țări-gazdă. În același timp, UEFA se străduiește să ofere toate condițiile, pentru ca fiecare individ să se bucure de o experiență unică și de neuitat, care să-i încurajeze și pe alții să devină voluntari cu ocazia viitoarelor evenimente fotbalistice.
2: “Fii parte a echipei – înregistrează-te acum!”: Voluntarii vor avea un rol crucial în desfășurarea fără probleme a UEFA EURO 2020. Nu rata șansa pe care o ai, de a fi parte a unui eveniment care privește întreaga Europă. Aplică acum!
3: “Voluntarii sunt ambasadorii noștri”: Voluntarii sunt fața UEFA EURO 2020, deoarece ei vor fi cei ce se vor afla în contact direct cu suporterii și cu toți vizitatorii. Ca de obicei, voluntarii vor sprijini derularea amplei palete a proiectelor, de la acreditări la ceremonii, de la transport la media, și, în egală măsură, de la ticketing și operațiuni de meci la servicii pentru spectatori”.
UEFA EURO 2020 va fi cel mai mare EURO organizat vreodată, turneul final disputându-se în 12 țări. În total, vor fi necesari 12.000 de voluntari pentru ceea ce va fi cel mai diversificat program de voluntariat dintotdeauna, fapt ce va oferi o oportunitate unică în viață miilor de oameni care vor fi implicați.
Ce urmează după înregistrarea pe site-ul UEFA
După lansarea oficială a programului în fiecare țară organizatoare, până la data de 12 iunie, urmează faza interviurilor (în perioada iulie – 30 noiembrie 2019).
În ianuarie 2020 va fi afișată lista finală a voluntarilor care vor face parte din program, urmând ca din luna martie 2020 să înceapă faza antrenamentelor voluntarilor (cursuri de e-learning: training specific, în funcție de rolul ce va fi îndeplinit).
Perioada 1 mai – 1 iulie va fi perioada operațională, după care voluntarii se vor bucura împreună, ca o echipă unită, la petrecerea dedicată lor.