S-au jucat 6 meciuri, în echipe mixte, iar competiția s-a desfășurat după următorul sistem de punctaj: scorul de pe teren a reprezentat o treime (1 punct echipa care pierde, 2 puncte pentru egal și 3 puncte pentru victorie), notele (de la 1 la 3) primite de la reprezentantul Federației Române de Fotbal – în raport cu respectarea valorilor (spirit de echipă, egalitate, respect, motivație, stima de sine, autonomie, sănătate) a reprezentat a doua treime, iar notele oferite de către copii (de la 1 la 3), în mod reciproc, cu privire comportamentul pe teren a reprezentat a treia parte din scorul final.
La final, toți copiii au fost premiați, aplaudați și fericiți să poarte medalia cu însemnele FRF la gât!
”A fost o experiență minunată pentru copii. Au fost atât de entuziasmați să poarte tricoul echipei naționale, încât atunci când au aflat că îl și pot păstra, nu le venea să creadă. Cu siguranță acest gen de experiențe îi vor determina să fie și mai motivați să rămână în școală, să facă sport cu pasiune și să își dea toată silința să ajungă oameni mari și responsabili”, a declarat Ania Nedelcu, directorul PR al Asociației FDP.
Școala Socială Sportivă este un program de prevenire a abandonului școlar, dezvoltat în România din 2013, de către FDP – Protagoniști în educație în parteneriat cu Fundația Real Madrid. Datorită acestui program, în fiecare an, 65 de copii proveniți din familii greu încercate sunt încurajați să nu abandoneze școala, fiind incluși într-un program de antrenamente săptămânal, desfășurat după metodologia marelui club spaniol. De asemenea, copiii au parte de experiențe deosebite, vizite la mari echipe de fotbal, întâlniri cu mari sportivi, cu artiști, dar si meditații săptămânale desfășurate cu ajutorul a 10 voluntari liceeni.
În ultimul an, rezultatele de prevenire a abandonului școlar au fost excelente, procentul fiind de 100%.
Toată lumea ar trebui să se poată bucura de fotbal. Indiferent cine sunteți, de unde sunteți sau cum jucați. Este un #equalgame.