Federația Română de Fotbal a găzduit pe 15 și 16 noiembrie atelierul Sport #ÎNSTAREDEBINE, cu participarea a 20 de cluburi sportive și asociații active în domeniul sportului, din București și Iași, Suceava, Pitești, Timișoara, Cluj-Napoca și Oradea.
Atelierul a fost organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în cadrul programului ”În stare de bine”, susținut de Kaufland România. Temele abordate au fost legate de dezvoltarea capacității organizațiilor, cuprinzând discuții despre buna guvernanță, managementul eficient, resurse umane sau sustenabilitate financiară.
Atelierul și-a propus să vină în întâmpinarea nevoilor și intereselor organizațiilor active în domeniul sportului de masă sau de performanță, oferindu-le un spațiu de discuție și networking, care să încurajeze schimbul de bune practici și identificarea de oportunități comune.
„Suntem foarte bucuroși să fim astăzi aici, alături de cluburile sportive și asociațiile care aduc sportul în viața de zi cu zi a copiilor, tinerilor și în general a românilor, în București și peste tot în țară. Acesta nu ar trebui să lipsească din programul nimănui, de aici și eforturile noastre de a încuraja și sprijini organizațiile neguvernamentale din România să deruleze activități sportive, atât la nivel de sport de performanță, cât mai ales la nivel de sport de masă. Atelierul de ieri și azi a fost apreciat de participanți, care ne-au mărturisit că întâlnirile de acest fel nu sunt multe, deși ar avea nevoie și și-ar dori mai multe astfel de ocazii de a discuta și împărtăși provocările și oportunitățile cu care se confruntă”, a declarat Iuliana Rada, director de program Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Programul #ÎNSTAREDEBINE se adresează tuturor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă.
Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor culturale, sportive și a activităților de promovare a unui stil de viață sănătos. Sportul este unul dintre cele trei domenii de acțiune finanțate în cadrul programului, prin această componentă urmărindu-se creșterea participării membrilor comunităţii la activităţi de educaţie fizică şi sport, inclusiv evenimente sportive la nivelul comunităţii.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.