Naționala de nevăzători a României joacă în perioada 10-17 iunie la Campionatul European desfășurat la Pescara (Italia). În primul meci, tricolorii au pierdut cu 6-0 în fața Germaniei.
Nemții au condus la pauză cu 2-0, datorită reușitelor lui Rasmus Narjes și Chris Kuttig, însă în partea secundă scorul a luat proporții după hattrick-ul lui Jonathan Tönsing. Taime Kuttig a închis tabela la 6-0 pentru Germania.
Mâine, România întâlnește Spania, care a remizat în primul meci, contra Poloniei, scor 0-0. Partida începe la ora 16:00.
România s-a calificat la EURO în urma unui mini-turneu găzduit la Buftea, când tricolorii au terminat pe primul loc, cu patru victorii din patru posibile, în fața Poloniei, Albaniei și Greciei (de două ori). Este a treia participare a României la Campionatul European.
Naționala antrenată de Sorin Lăpădatu are ca obiectiv clasarea în primele 8 echipe la aceste EURO, fapt ce i-ar asigura prezența la următorul European fără a mai juca turneu de calificare. Dacă vor termina în primele 6 echipe, tricolorii se vor califica la Cupa Intercontinentală de anul viitor.
Cele 10 formații participante la Campionatul European sunt împărțite în două grupe, astfel:
GRUPA A: Italia, Franța, Turcia, Grecia, Cehia
GRUPA B: Germania, Spania, Anglia, Polonia, România
Programul și rezultatele României la EURO 2022:
10 iunie: România – Germania 0-6
11 iunie, ora 16:00 Spania – România
12 iunie, ora 10:00 România – Anglia
13 iunie, ora 16:00 Polonia – România
Lotul României la EURO 2022:
Portari / Ghizi: Vlad Tofan, Marius Corolea
Jucători: Alexandru Cucu, Cosmin Calota, Nicolae Burulea, Cristian Kovacs, Florin Kovacs, Tiberiu Păun.
Antrenor: Sorin Lepădatu
Fazele finale ale competiției vor avea loc în zilele de 15, 16 și 17 iunie.
Meciurile de fotbal pentru nevăzători se joacă pe teren sintetic de dimensiuni reduse, 5 contra 5, în două reprize de câte 20 de minute. Portarul nu are dizabilități de vedere, iar mingea folosită este una specială, cu un sistem de sunet care face zgomot în mișcare.
Echipa națională de fotbal pentru nevăzători a României a fost creată de către Asociația Nevăzătorilor din România în anul 2013. În susținerea organizării acestei selecționate naționale, asociația a primit un sprijin decisiv din partea Comitetului Național Paralimpic Român și a Federației Române de Fotbal, structuri ce au finanțat primele acțiuni interne și internaționale.