FARE Network a dat startul celei mai mari campanii de schimbare socială și diversitate în fotbalul global, “Săptămânile #FootballPeople“!
#FootballPeopleWeeks reunește suporteri, cluburi, jucători, grupuri minoritare și comunități afectate de discriminare pentru a susține egalitatea și incluziunea socială.
În perioada 8-22 octombrie 2020, peste 150.000 de persoane din peste 50 de țări organizează și participă la evenimente pentru a aduce schimbări sociale pozitive în și prin fotbal.
În ultimii ani, în cadrul campaniei “Săptămânile #FootballPeople” s-au organizat activități în țări precum Argentina, Brazilia, Camerun, Mexic, Vietnam, Thailanda, SUA și Africa de Sud, cu sprijinul unora dintre cei mai mari jucători de fotbal din lume: Yaya Touré, Iker Casillas, Didier Drogba, Thomas Hitzlsperger, Marco Verratti, Claudio Marchisio și Edinson Cavani.
Pentru că situația pandemică nu permite desfășurarea de activități așa cum ne-am obișnuit, Federația Română de Fotbal salută și susține inițiativa FARE Network, unul dintre principalii contributori la strategia noastră antidiscriminare.
“Ma bucur să mă alătur campaniei FARE Network, susținută de Federația Română de Fotbal, care sper să își lase amprenta asupra societății din România și nu numai. Ca jucătoare de fotbal, m-am lovit constat de prejudecăți legate de fetele care practică fotbal. Însă sportul nu ține cont de gen, rasă sau etnie, cu toții suntem #FootballPeople!”, a declarat Teo Meluță, cea mai bună jucătoare de fotbal feminin din România în ultimii 2 ani și promotor al diversității în fotbal.
Federația Română de Fotbal și FARE Network au un parteneriat de lungă durată privind combaterea discriminării și rasismului în fotbal.