Joi, 8 noiembrie, Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, alături de Inspectoratul Școlar Județean Iași au prezentat inițiativa dedicată preșcolarilor.
Deoarece fotbalul nu e doar un mod distractiv de a face mișcare, ci și contribuie direct la formarea celor mici printr-o viață sănătoasă și un set de valori importante, Federația Română de Fotbal vine în spijinul preșcolarilor și oferă asistență grădinițelor ce doresc să aducă fotbalul în viața copiilor.
La conferința de presă organizată în sala mare a Primăriei Iași au fost prezenți, la evenimentul ce a consfințit lansarea proiectului “Împreună Suntem Fotbal în grădinițe”, Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, Ciprian Paraschiv, Manager Dezvoltare Fotbalistică în cadrul FRF, Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Școlar General Iași, Lucian Sănmărtean, Manager sportiv al loturilor de juniori din cadrul FRF, și Laurențiu Roșu, selecționerul reprezentativei Under 18.
Federația Română de Fotbal susține practicarea fotbalului de la o vârstă cât mai fragedă, astfel că grădinițele ce vor implementa în orarul copiilor cel puțin o oră de fotbal pe săptămână vor primi suport din partea FRF. Acesta constă în echipament, mini-porți mobile, mingi și elemente necesare pentru delimitarea suprafeței de joc.
“Ne-am bucurat de propunerea Federației Române de Fotbal și am acceptat pe loc acest parteneriat. Ne dorim ca fotbalul să pătrundă în inima copiilor. Este o sursă de sănătate și o modalitate de educare pe principii solide”, a spus Mihai Chirica, Primarul municipiului Iași.
“Salut această inițiativă, un parteneriat pentru a promova fotbalul, care ajută nu doar din punct de vedere fizic la dezvoltarea copiilor, ci și la stabilirea unui echilibru în organism. Este un îndemn la mișcare și o modalitate de a prezenta preșcolarilor munca în echipă”, a declarant Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Școlar General.
Managerul de Dezvoltarea Fotbalistică din cadrul Federației Române de Fotbal, Ciprian Paraschiv, a spus: “Mulțumim Primăriei și Inspectoratului Școlar Județean pentru sprijin. Iașiul este gazda acestui prim eveniment din cadrul programului care debutează în 2018 și va continua anul viitor. Este un proiect foarte drag, dorim să facem fotbalul cunoscut copiilor de la o vârstă cât mai fragedă. Înainte de a fi un sport, fotbalul este un joc. Așa începe fotbalul pentru mulți dintre noi”.
Sâmbătă, la Sala Polivalentă din Iași, începând cu ora 10:00, preșcolarii, băieți și fete, sunt așteptați să se joace cu mingea sub privirile foștilor internaționali Lucian Sănmărtean și Laurențiu Roșu. Copiii vor avea la dispoziție 6 ateliere unde vor efectua diferite exerciții distractive cu mingea, dar vor avea parte și de alte surprize. Toți cei prezenți vor fi premiați de Federația Română de Fotbal.