Situație specială la o echipă de liga a III-a, din județul Alba. Fotbaliștii echipei Industria Galda de Jos au făcut un gest cum rar întâlnim în zilele noastre. Echipa pregătită de Paul Ciucă a acceptat să evolueze în retur fără nici un fel de recompense financiare.
Faptul că echipa de fotbal va fi finanțată pe Legea 350/2005, face ca echipa de fotbal din Galda de Jos să primească fondurile undeva în apropierea lunii mai, iar fondurile alocate atunci nu vor putea fi cheltuite retroactiv, astfel că fotbaliștii au înțeles situația și au decis să evolueze până atunci gratuit, fixându-și chiar un obiectiv extrem de îndrăzneț pentru partea secundă a sezonului și anume atacarea promovării.
„Am primit vestea ca pe un șoc, nu ne așteptam să fie astfel de probleme, dar noi mereu ne-am unit când au fost probleme, iar atunci când noi am avut ceva de rezolvat conducerea ne-a înțeles, e un grup frumos aici, era păcat să se distrugă pentru bani. Antrenorul nostru a știut să ne motiveze”, a declarat Daniel Lupșan, fotbalist la Industria Galda de Jos.
Industria Galda de Jos este una din formațiile care a pus sufletul și dragostea pentru fotbal pe primul plan. Gruparea antrenată de Paul Ciucă are cele mai mici salarii dintre divizionarele terțe din județul Alba, existând fotbaliști care evoluează în Liga a IV-a și care sunt plătiți cu salarii mai mari, însă la Galda de Jos nu banii fac legea.
Obiectiv intern: Promovarea
Este cunoscut faptul că multe echipe din România și nu numai au rezultate incredibile grație vestiarului unit. Rămași fără bani până în luna mai, elevii lui Paul Ciucă și-au fixat un obiectiv intern, asta pentru a se motiva suplimentar în perioada de pregătire și ulterior înainte de meciuri.
Fotbaliștii de la Galda de Jos vor să promoveze în eșalonul secund asta chiar dacă sunt conștienți de faptul că misiunea lor va fi una aproape imposibilă. „Dacă am promova fără bani, ar fi ceva unic, dar e 99,9% imposibil, dar nu aș putea descrie în cuvinte ce ar însemna acest lucru. Unitatea grupului și modul în care ne pregătim ar fi argumentele noastre. Am demonstrat mereu aici la Galda de Jos că fotbalul este o pasiune și facem totul din plăcere, drept dovadă am rămas și acum să jucăm gratuit, nu pentru că nu am avea oferte ci pentru că aici ne simțim foarte bine”, a declarat Cătălin Ștef, portarul echipei Industria Galda de Jos.
În acest moment, Industria Galda de Jos se află pe locul 4 la cinci puncte de ocupanta primului loc Național Sebiș.
Conducătorii fac voluntariat de la înființarea echipei
La rândul lor conducătorii echipei din Galda de Jos sunt de apreciat, asta pentru că de la înființarea echipei până prezent au făcut voluntariat. Aceștia merg 8-10 ore la munca, iar în timpul liber se ocupă de marea lor dragoste, fotbalul. De pildă, președintele Marcel Georgiu este administratorul unei firme de reparații auto în Galda de Jos, vicepreședintele Ioan Cristea-Frâncu este apicultor, delegatul echipei Gligor Udrea este directorul Liceului de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia.