CS Universitatea Alba Iulia a realizat eventul județean după ce a câștigat net, scor 4-0 (2-0), finala Cupei României, faza județeană, la Daia Română, cu Voința Stremț.
Gruparea din Cetatea Marii Uniri a dominat categoric competițiile dedicate fotbalului amator din Alba, în acest sezon, însă obiectivul primordial rămâne promovarea în eșalonul superior, barajul jucându-se cu CSO Baraolt (Covasna), într-o dublă în 18 și 25 iunie (primul meci pe “Cetate”). “Studenții” au pus mâna pe trofeu fără a primi gol în acest parcurs în competiția “KO” în 4 meciuri și totodată s-au revanșat după precedentele finale contar aceluiași adversar, pierdute în 2019 (1-2) și 2021 (după loviturile de departajare).
“Suntem bucuroși că am reușit să ne îndeplinim două din cele 3 obiective ale stagiunii. Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea din finală, dar și pe adversari, care ne-au pus unele probleme. Sunt fericit pentru că am realizat eventul în Alba, e o mândrie și pentru mine. Dar, în același timp trebuie să rămânem concentrați, urmează barajul, un moment pentru care ne-am pregătit un an întreg. Trebuie să încununăm acest event cu o promovare, însă va fi mai dificil întrucât nu avem în acest moment toate datele despre adversar”, a declarat Mihai Manea (41 de ani). “Principalul” dublei laureate a fost pe banca CSU la finala pierdută anul trecut la penalty-uri, la Unirea, și mai are la activ o finală câștigată în 2011 cu Europa Alba Iulia și o alta pierdută, în 2015 cu Mureșul Vințu de Jos.
Bucurică, MVP-ul finalei
Bogdan Bucurică, purtătorul banderolei de căpitan al CSU Alba Iulia a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei (jucătorul de bandă stânga de 36 de ani, cel mai vârstnic din teren, a obținut penalty-ul din care s-a deschis scorul). “Este o zi magnifică, deoarece roadele muncii noastre pe tot parcursul anului au fost răsplătite. Este meritul conducerii, staff-ului dar nu în ultimul rând al tuturor jucătorilor. Nu a fost un drum ușor, dar cu multă muncă, determinare și disciplină am reușit să avem un parcurs aproape perfect. Acum ne bucurăm, dar deja gândurile noastre se îndreaptă către cele două meciuri de baraj. Vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit acest trofeu pentru «cel mai bun jucător al finalei», dar și colegilor din echipă. Cu toții au contribuit la câștigarea premiului. Mulțumesc familiei pentru sprijin”, a declarat experimentatul jucător ce a strâns peste 180 de meciuri pe prima scenă, la Unirea Alba Iulia, Concordia Chiajna, CSU Craiova și FC Voluntari.
Articol de Dan Henegar (ALBA)