Echipa clubului Atletico din Bacău a fost invitată la turneul de juniori “Gianni di Marzio”, organizat în cinstea fostului mare antrenor italian, decedat în luna ianuarie a acestui an, la vârsta de 82 de ani.
Turneul se va desfășura la Chieri, lângă Torino, în perioada 24-25 septembrie a.c. și a fost inclus în calendarul Federației Italiene de Fotbal.
Clubul din Bacău a fost invitat alături de alte formații cu nume importante din Italia, precum Hellas Verona, Juventus Torino, FC Torino, Pisa, US Alessandria, Pro Vercelli, FC Faranno sau Internationale Milano.
Astfel, Atletico Bacău, care va merge în Italia cu grupa 2010, condusă de antrenorul Gabi Vârlan, va disputa o serie de meciuri tari, cu AC Pavia, Juventus Torino și FC Lombardia (selecționata întregii regiuni Lombardia).
Ulterior, în funcție de locul în clasament, tinerii fotbaliști din Bacău vor putea întâlni chiar pe Internationale Milano în faza următoare a competiției.
Articol de Daniel Lazăr