Un proiect sănătos, gândit bine, nu are cum să nu dea roade în timp. În această categorie se poate include FC Universitatea Oradea, club fondat în 2011 de profesorul Alexandru Ilieş, cel care conduce şi acum destinele entităţii sportive.
În urmă cu trei sezoane, universitarii au promovat în eşalonul patru, iar de atunci FCU a crescut în fiecare an, iar acum este surpriza plăcută. După derularea a 11 etape din actualul campionat, Universitatea Oradea este pe primul loc cu 30 de puncte acumulate din 10 victorii şi 5 puncte avans faţă de Bihorul Beiul, ocupanta locului 2, singurul eşec fiind suferit în deplasare, la CS Mădăras.
Studenţii au cel mai bun atac, 40 de goluri marcate, şi a doua apărare cu 12 goluri încasate. „Seriozitate, continuitate, principii. Dacă toate acestea există şi lucrurile sunt făcute corect, apar şi rezultatele. Un proiect continuat de o echipă tehnică competentă şi jucători studenţi serioşi. Nu am avut la începutul campionatului drept obiectiv locul pe care suntem, dar prin seriozitate, dublată de experienţa jucătorilor nou veniţi au apărut rezultatele. Vrem să impunem respect peste tot pe unde mergem. Creştem de la meci la meci şi vrem să practicăm un fotbal cât mai plăcut”, spune Alexandru Ilieş (foto).
Jucători cu experienţă şi un "stranier"
Staff-ul tehnic este alcătuit din Gheorghe Dumitrescu şi Lucian Stance, secondaţi pe partea de management de Sorin Buhaş şi Ştefan Baias. Lotul este alcătuit din studenţi şi masteranzi, existând actualmente jucători care în trecut au evoluat şi în ligile superioare: Florin Neaga, Cosmin Giura, Sorin Tegzeş, Codruţ Bulz, Daniel Briciu, Răzvan Pocian sau Răzvan Fărcuţa. FCU are şi un jucător străin, Iemad Suwan din Israel, student la medicină.
Echipa de fotbal este susţinută de Universitatea din Oradea, iar din acest sezon Senatul a aprobat 16 burse în cuantum de 400 de lei pentru jucători. De asemenea, există o colaborare cu LPS Bihorul, ai cărei juniori activează pentru FCU în campionatul juniorilor A1. Studenţii se pregătesc acum de derby, întrucât sâmbătă vor evolua în deplasare cu CS Bihorul Beiuş, în confruntarea primelor două clasate din Liga 4.