Finala fazei judeţene a Cupei României s-a dorit a fi una mai specială. AJF şi CJA Bihor au decis ca meciul dintre FC Hidişel şi CF Bihorul Beiuş să aibă un caracter caritabil, toate fondurile strânse din donaţii fiind donate Fundaţiei Mihai Neşu. Invitaţii speciali au fost Mihai Neşu şi arbitrul Ovidiu Haţegan, venit la invitaţia colegului său de brigadă Octavian Şovre.
În faţa a circa 1.500 de spectatori, FC Hidişel şi CF Bihorul Beiuş s-au duelat pentru trofeul judeţean al Cupei României şi pentru dreptul de a continua în competiţia naţională, după ce fetiţa Larisa Oneţ a emoţionat asistenţa interpretând live imnul naţional al României cu vocea ei extraordinară.
Cu un lot mult mai experimentat, în care s-au regăsit foştii jucători de Liga I, Florin Lazăr, Sebastian Sfârlea sau Zeno Bundea, FC Hidişel a reuşit să se impună cu scorul de 2-1 (1-1) prin golurile marcate de Andrei Haş (28) şi Sebastian Zadori (64), în timp ce Bihorul Beiuş a punctat prin Mădălin Trip (45).
La finalul jocului, cei de la FC Hidişel au ridicat trofeul şi s-au fotografiat cu Mihai Neşu, căruia i-au dedicat victoria. ”Încercăm să fim alături de el, să-l încurajăm. Îi dorim tot binele din lume şi sperăm să îşi revină”, a spus la finalul jocului Zeno Bundea.
Primul joc din Bihor cu şase arbitri
Finala Cupei României, faza pe judeţul Bihor a adus o premieră în ceea ce priveşte arbitrajul. Astfel, acesta a fost primul joc oficial disputat în Bihor oficiat de o brigadă formată din şase arbitri, care a beneficiat de sistemul de comunicare pus la dispoziţie de Ovidiu Haţegan. La centru a oficiat Rareş Vidican, ajutat la linii de Ciprian Fiter şi Bogdan Gireadă, în timp ce adiţionali au fost Marius Omuţ şi Răzvan Lădar, iar rezervă Radu Bitea.
La finalul jocului preşedintele AJF Bihor, Valer Vancea, le-a înmânat arbitrilor Ovidiu Haţegan şi Octavian Şovre plachete care să marcheze participarea lor la Euro 2016.
”Mă bucur că am fost invitat la acest eveniment, doi în unul cum ar veni. În primul rând a fost evenimentul pentru Mihăiţă Neşu. Sincer, mă bucur să văd că oamenii nu l-au uitat şi încearcă să-l sprijine, iar Fundaţia Neşu sprijină foarte mulţi copii şi e un lucru lăudabil. Sper să fie cât mai mulţi oameni alături de el şi în continuare nu numai din Oradea, ci din întreaga ţară. Despre finală, pot spune că a fost un meci peste nivelul Ligii a IV-a şi cred că lumea s-a bucurat de un nivel fotbalistic foarte bun. Ambele echipe au prestat un fotbal frumos, curat, iar jocul a beneficiat şi de un arbitraj foarte bun”, a declarat Haţegan.
FC HIDIŞEL – CF BIHORUL BEIUŞ 2-1 (1-1)
Au marcat: A. Haş 28, S. Zadori 64 / M. Trip 45
FC Hidişel: Barabaş – Cr. Copil (90 Dobondi), Pocian, Fl. Lazăr, Briciu (66 Chira), Urbanovschi (46 S. Zadori), Sfârlea, P. Ardelean, Haş, Fărcuţa (72 Bundea), E. Popa. Antrenor: Lucian Stance
CF Bihorul: Odobasianu – Turcan, Stan, N. Mihoc, Miklo, Kurut (81 Al. Lezeu), V. Silaghi, Fl. Popa (66 Iştoc), A. Mureşan (66 Turle), D. Toma, M. Trip. Antrenor: Rudy Kovacs
Arbitru: Rareş Vidican; Asistenţi: Ciprian Fiter, Bogdan Gireadă; Adiţionali: Marius Omuţ, Răzvan Lădar; Rezervă: Radu Bitea
Observatori AJF: Valer Vancea (Oradea). Ştefan Szilaghi (Satu Mare).