Bogdan Gheorghiță a fost reconfirmat în funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui. El a fost ales cu unanimitate de voturi în Adunarea Generală Extraordinară a asociației.
Bogdan Gheorghiță a fost singurul candidat la șefia forului fotbalistic vasluian.
În schimb, pentru cele două funcții de vicepreședinte au existat patru candidaturi. Este vorba despre Dragoș Vladău, Ovidiu Mangu, Adi Racoviță și Marian Tătaru.
Cele mai multe voturi le-au primit Adi Racoviță și Marian Tătaru, cei doi fiind, practic, reconfirmați pe funcție.
În Biroul Executiv al AJF Vaslui au mai fost aleși Romică Bumbu, reprezentant al cluburilor de Liga 4, Andrei Bursuc, în calitate de reprezentant al cluburilor de Liga 5, și Nicu Patrichi, reprezentant al cluburilor de copii și juniori.
„Principalul obiectiv pentru perioada următoare este legat de dezvoltarea fotbalului de bază, prin creşterea numărului de participanţi la competiţii grassroots. De asemenea, doresc dezvoltarea competiţiilor de copii şi juniori la nivelul localităţilor din mediul rural şi extinderea şi dezvoltarea competiţiei destinate seniorilor din Liga a 5-a”, a spus Bogdan Gheorghiță, care se află în fruntea AJF Vaslui din 2014.
Articol de Cristian Lapa