Sâmbătă, 13 mai, la Sauceniţa, comuna Văculeşti, s-a disputat Cupa AJF Juniori Rural. Întrecerea a fost câștigată de Voinţa Şendriceni, care s-a impus în finala mare, la penalti-uri, în fața celor de la AS Luceafărul Vorona. Podiumul a fost completat de formația Sănătatea Darabani, după ce a câștigat finala mică disputată cu Rapid Ungureni.
La competiție au participat șase echipe, care au fost împărțite în două grupe de câte trei. Primele două clasate s-au calificat mai departe în faza semifinalelor. La finale a fost prezent și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, care a fost însoțit de Ciprian Paraschiv, managerul departamentului de Dezvoltare Fotbalistică. De asemenea, s-au mai aflat la stadion și mai mulți jucători de la FC Botoșani, alături de președintele executiv al clubului Cornel Șfaițer, Radu Anghel, inspector în cadrul DJTS Botoșani, actualul președinte al AJF Botoșani, Bogdan Zanfirescu, și fostul președintele de AJF, Mihai Calistru.
"Scopul acestei competiții este să atragem cât mai mulți tineri din mediul rural către fotbal. Aceasta este a patra ediție a competiției. Vrem să arătam că și în mediul rural există talente", a spus Bogdan Zanfirescu, președintele AJF Botoșani.