Turneul cu reguli speciale organizat la Brașov de CS Colțea 1920 împreună cu Federația Română de Fotbal și Enjoy Sports Agency a ajuns la ediția a V-a și s-a desfășurat în perioada 14-17 februarie la Brașov.
Competiția se adresează copiilor U12 și promovează dezvoltarea anumitor principii de bază pentru fotbalul de performață. Mai exact, se joacă 3 reprize a câte 15 minute în care doar în ultima treime se joacă în egalitate numerică, primele 2 treimi fiind de superioritate, respectiv inferioritate numerică pentru ambele combatante. Pe lângă numărul de jucători, o altă regulă care ajută la dezvoltarea micuților fotbaliști este aceea că fiecare jucător aflat pe foaia de joc trebuie să dispute un număr de minute egale cu restul colegilor, asta deoarece la jumătatea fiecărei reprize arbitrul fluieră o pauză pentru schimbări, acesta fiind singurul moment când antrenorii pot face înlocuiri. De asemenea, echipa care joacă în superioritate numerică nu are voie să degajeze mingea peste linia de centru.
Observator din partea comisiei tehnice a FRF a fost ex-internaționalul Ionel Augustin care s-a declarat încântat: “Salut această inițiativă, atât copiii, cât și antrenorii sunt puși in fața unor situații speciale si trebuie să reacționeze, aceste turnee de pregătire trebuie să fie folosite pentru dezvoltarea jucătorilor, dar și a antrenorilor. Am văzut foarte mulți copii talentați și vreau să-i felicit pe cei care au avut această idee, sper să putem să dezvoltăm și la nivel național”.
Finala competiției s-a desfășurat între CS Petrosport Ploiești și FC Zimbru Chișinău. Prahovenii pregătiți de Iulian Cojocaru și-au adjudecat trofeul de campioni și medaliile de aur și, în același timp, au dat și cel mai bun jucător al finalei: Vlad Stancovici.
De-a lungul competiției, la Brașov a fost prezent și secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu. Acesta a premiat echipele din Top 4: „Federația Română de Fotbal se implică activ în dezvoltarea fotbalului juvenil, iar acest proiect este unul deja de tradiție, vreau să-i felicit pe toți cei implicați de la copii, antrenori, familiile copiilor și pe organizatorii de la CS Colțea 1920. Obiectivul principal al competiției este să-i învățăm pe cei mici reguli de care se vor lovi în viitor. Vom rămâne același partener fidel și pe viitor la această competiție”.
În cele 3 zile de competiție, s-au disputat 60 de jocuri în care s-au marcat 274 de goluri: 116 dintre acestea în superioritate, 62 în inferioritate, iar 96 în timp ce echipele evoluau în formulă completă.